Cutremurul din Japonia – De ce?

„De ce, Doamne?” Acesta este exact subiectul despre care nu-mi place să vorbesc sau să scriu. Dar asemenea subiecte neplăcute sunt la locul lor pe un site ca acesta, care ia pulsul naturii şi al lumii, pentru a diagnostica şi prognostica, pe temeiul unor semne.Foto: d.yimg.com
Teribilul dezastru din Japonia, cu miile de morţi sau dispăruţi, localităţi distruse şi ameninţări continue, stăruie în actualitate. În faţa durerii şi derutei unui popor este îndoielnic că explicaţiile, chiar şi cele religioase, aduc vreo consolare sau vreun plus de lumină din punct de vedere filozofic/teologic.
Cum aş simţi dacă aş fi în locul lor? M-aş simţi lovit, bătut de Dumnezeu. Oricine ai fi, poţi să-ţi aminteşti destule păcate pe care le-ai făcut şi este mai uşor să suporţi în calitate de vinovat, decât să găseşti o explicaţie ca nevinovat. Dar explicaţiile date de conştiinţă sub imperiul emoţiilor nu pot fi sigure. Dreptul Iov înţelegea că nu există o clară legătură cauză-efect între vina personală şi soarta temporară a omului.
Poţi afirma că i-a bătut Dumnezeu pe japonezi fiindcă sunt şintoişti şi budişti? Că nu au adoptat o varietate de creştinism? Dacă am reduce religia la morală – ceea ce nu se face, deși este instructiv, pentru că morala ţine de esenţe – s-ar putea face comparaţii extrem de interesante între șintoiști budiști și creștini, uneori în defavoarea „creştinilor”.

Există şi varianta că plătim toţi pentru unii, la grămadă. De aceea, în situaţii de criză, societăţile religioase tind să găsească ţapi ispăşitori, pentru a-şi îmbuna zeul – care se dovedeşte astfel destul de păgân. Romanii îi aveau pe creştini, creştinii i-au avut pe evrei sau pe eretici. Această „soluţie” nu consolează pe nimeni, nici nu înseninează imaginea lui Dumnezeu.
O altă explicaţie ar putea fi rolul disciplinar al pedepsei. Cei direct afectaţi, supravieţuitorii, au primit astfel o mustrare cu avertisment, ca să se pocăiască. Dar oare, se poate afirma că dispăruţii sunt tocmai cei care nu mai aveau nevoie de pocăinţă? Iar supravieţuitorii sunt cei care au fost cruţaţi pentru că o nouă şansă le-ar fi benefică? Explicaţia este logică, dar improbabilă. Dacă aş fi unul dintre ei, probabil nu m-ar satisface. Este inacceptabil să piară unii, doar pentru a fi avertizaţi alţii, deşi este adevărat că Dumnezeu preface chiar şi tragediile în ocazii de pocăinţă pentru supravieţuitori.

Sau, poate, a fost o nouă tentativă a Cerului de a ne trezi, ca să aflăm că este timpul sfârşitului? Poate. Dar cu atât de mari pierderi? Oare sufletul meu, care trebuie avertizat, contează atât de mult, pe lângă altele care nu sunt puse la număr? Oare Dumnezeu sacrifică mulţimi pentru a salva pe unul singur, după ce a sacrificat pe Unul Singur pentru a-i salva pe toţi?
Profeţia din Isaia 43:3-4 („dau .. popoare pentru viaţa ta” etc.), care unora le sugerează că Dumnezeu ar proceda chiar aşa, se adresează de fapt nu unui individ, ci rămăşiţei poporului Israel, concentrat acum 2700 ani în zona Ierusalim-Iudeea, şi care era ameninţat de cruzii asirieni dinspre nord. Deja regatele Siriei şi Samaria căzuseră, „cele zece seminţii” nepocăite fuseseră deportate spre est, şi se pregătea o nouă invazie, pentru a ocupa regatul Ierusalimului. Dar Dumnezeu a întors această ameninţare în favoarea poporului Lui. Armata asiriană, de aproape 180.000, care inundase Iudeea, a fost exterminată într-o singură noapte de mâna lui Dumnezeu (2Rg 19:35). Providenţa a permis apoi celorlalte forţe asiriene să invadeze şi să jefuiască Imperiul Egiptean, care cuprindea pe atunci şi Etiopia. Astfel Dumnezeu dădea alte neamuri şi popoare în schimbul poporului Său.
Să credem că ceva asemănător s-a produs în Haiti şi în Japonia? A zis oare Dumnezeu, „Uite, diavole, îţi dau voie să te duci prin insulele alea, sau pe coastele oceanului, dar să nu te atingi de restul lumii”!? Când aflăm că mor „păgâni” simţim că probabil Dumnezeu nu are nevoie de păgâni, ci mai degrabă de creștini. Dar câţi creștini nu au fost de asemenea sacrificaţi? Are Dumnezeu nevoie de cineva? Nu cred, El nu are nevoie de nimeni. Se descurcă foarte bine şi fără ajutorul nostru, fără teologhiseala şi fără misiunea noastră. Fără existenţa noastră. Suntem extrem de valoroşi, fiecare, dar în acelaşi timp nu avem nici o importanţă.
Explicaţia biblică a originii răului şi a conflictului cosmic dintre forţele binelui şi ale răului ne poate ajuta să înţelegem mai bine tot ce ni se întâmplă pe lume. Suntem încă într-un mare război al lumilor şi suntem martorii victimelor directe şi colaterale. Suntem implicaţi toţi în acest război, adesea ca ostatici.

Sursa: semneletimpului.ro

Vineri, 22 Aprilie 11 at 00:03 2 comentarii

Craciunul – sarbatoare pagana

Craciunul este denumirea sarbatorii Nasterii Domnului Iisus Hristos, celebrata in calendarul crestin pe data de 25 decembrie. Craciunul in forma sa actuala a trecut prin multe transformari si are o istorie complicata. A fost stabilit pentru a stopa toate sarbatorile pagane , din timpul romanilor, dedicate zeilor si solstitiului de iarna.

Craciunul se serbeaza de mai bine de 4000 de ani, cu multe secole in inaintea nasterii lui Isus Cristos. Cele 12 zile ale Craciunului, aprinderea luminarilor, oferirea cadourilor, paradele, colindatorii din casa in casa, mesele de sarbatoare si procesiunile religioase au „radacinile” departe in timp, de la mesopotamieni.
Multe din aceste traditii au inceput cu celebrarea mesopotamiana a Anului Nou. Mesopotamienii credeau in existenta mai multor zei si a celui care-i conducea – Marduk. In fiecare an, la sosirea iernii se credea ca Marduk purta razboi cu fortele raului, si avea nevoie de sustinatori – mesopotamienii serbind astfel Zagmuk, pentru ultimele 12 zile ale anului. Regele mesopotamian trebuia sa jure credinta zeului Marduk si sa moara pina la sfirsitul anului, alaturindu-se astfel zeului si oferindu-i ajutor ca sa cistige razboiul. In haine regesti era insa imbracat un criminal de rind si sacrificat in locul regelui.
Persienii si babilonienii aveau o sarbatoare asemanatoare, numita Sacaea, aceasta incluzind si o parte in care rolurile erau inversate: sclavii deveneau stapini, iar acestia sclavi.
Primii europeni credeau in spirite, vrajitoare, stafii si spiridusi. Cind se apropia Solstitiul de iarna, cu nopti lungi si zile scurte, oamenii se temeau ca Soarele nu se va mai intoarce si tineau serbari si ritualuri inchinate acestuia, implorindu-l sa revina.
In Scandinavia, pe timpul iernii, Soarele disparea pentru multe zile. Dupa 35 de zile cercetasi erau trimisi in munti sa vada cind va apare acesta, iar la aflarea vestilor bune se sarbatoarea Yuletide, cu ruguri uriase aprinse si uneori cu crengile copacilor impodobite cu mere, care sa reaminteasca de revenirea primaverii si a verii.
Grecii antici aveau o sarbatoare similara cu Zagmuk/Sacaea inchinata zeului Kronos care purta razboi cu Zeus si Titanii lui.
Romanii isi sarbatoreau pe zeul Saturn, sarbatoarea se numea Saturnalia si tinea de la mijlocul lunii Decembrie pina pe 1 Ianuarie. Sarbatoarea includea carnavaluri pe strazi, mese festive, vizite la prieteni si schimburi de cadouri aducatoare de noroc. Romanii isi impodobeau casele cu ghirlande din laur si brad in care aprindeau lumanari, iar stapanii si sclavii isi inversau rolurile. Saturnalia romanilor era o sarbatoare a bucuriei, dar crestinii au considerat-o paganism pentru ca onora un zeu pagin. Primii crestini au vrut ca nasterea Pruncului Iisus sa fie o sarbatoarea religioasa solemna, nu una plina de excese, pagana, precum Saturnalia. Pe masura ce crestinismul cistiga teritoriu, biserica era alarmata de faptul ca cei convertiti continuau sa serbeze Saturnalia. Desi initial a incercat sa interzica aceasta sarbatoare pagana, biserica a decis ca aceasta sa fie schimbata si inchinata nasterii Pruncului Sfant, fiul lui Dumnezeu.
Unele surse sustin ca sarbatoarea Craciunului a aparut ca o competitie a sarbatorii pagane Saturnalia in luna Decembrie. Ziua de 25 Decembrie nu era sfanta doar pentru romani, dar si pentru persieni, a caror religie – mithraism era la competitie cu crestinismul. Pina la urma insa, biserica crestina a reusit sa preia entuziasmul, luminile si cadourile de la Saturnalia pentru sarbatoarea Craciunului.

Sursa: 1 si 2

Marți, 28 Decembrie 10 at 22:52 2 comentarii

Cum sa-ti petreci ziua cu Dumnezeu

O viata sfanta tinde sa devina mai usoara atunci cand cunoastem ordinea obisnuita si modul de indeplinire al indatoririlor noastre – cand orice lucru se intampla la momentul potrivit. De aceea, va voi da cateva scurte indrumari pentru petrecerea zilei intr-un mod sfant.

Somnul
Masoara bine timpul rezervat somnului, ca sa nu irosesti orele pretioase ale diminetii trandavind in pat. Orele de somn trebuie sa fie potrivite cu sanatatea si cu munca ta, nu cu placerea leneviei.

Primele ganduri
Indreapta catre Dumnezeu primele tale ganduri constiente; inalta-ti inima catre El cu reverenta si recunostinta pentru odihna de care te-ai bucurat in noaptea ce a trecut, apoi incredinteaza-te Lui pentru ziua ce urmeaza.
Obisnuieste-te sa fii atat de consecvent in aceasta incat sa ajungi sa fii oprit de constiinta atunci cand gandurile vietii de zi cu zi vor sa aiba intaietatea. Gandeste-te la indurarea unei nopti de odihna si la faptul ca multi si-au petrecut-o in iad; multi au petrecut-o in inchisoare; multi au petrecut-o in adaposturi reci si neprimitoare; multi si-au petrecut-o suferind din cauza durerilor chinuitoare si a bolilor, obositi de paturile in care zac si obositi de viata.
Gandeste-te la multele suflete care in noaptea ce a trecut au fost chemate din trupurile lor sa se infatiseze pline de groaza in fata lui Dumnezeu, si mai gandeste-te cat de repede trec zilele si noptile! Cat de iute va veni ultima ta noapte sau zi! Examineaza ce lipseste sufletului tau ca sa fie pregatit pentru o astfel de vreme si cauta acel lucru fara intarziere.

Rugaciunea
Rugaciunea personala (sau impreuna cu partenerul tau) sa aiba loc inaintea rugaciunii la care participa intreaga familie. Daca e posibil, pune-o pe primul loc, inaintea oricarei alte lucrari a zilei.

Inchinarea familiei
Inchinarea impreuna cu intreaga familie trebuie indeplinita cu consecventa si la o ora la care de obicei nu apar intreruperi.

Obiectivul fundamental
Aminteste-ti obiectivul tau fundamental, iar atunci cand te apuci de munca fiecarei zile, sau inaintea oricarei activitati din aceasta lume, lasa ca pe inima ta sa stea scris „Sfant Domnului”, in tot ce faci.
Nu fa nici un lucru pe care Dumnezeu nu l-ar aproba si despre care nu poti spune cu convingere ca El te-a trimis sa-l faci. Nu fa nimic in aceasta lume pentru un oricare alt motiv decat acela sa Ii fii placut Domnului, sa Ii dai slava si sa te bucuri impreuna cu El. „Deci, fie ca mancati, fie ca beti, fie ca faceti altceva: sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu.” – 1 Corinteni 10:31.

Fii sarguincios in profesia ta
Indeplineste sarcinile profesiei tale cu grija si cu sarguinta. Astfel:

  • Vei dovedi ca nu esti lenes sau supus firii tale pamantesti (ca aceia care nu i se pot impotrivi), si vei incuraja omorarea tuturor poftelor si dorintelor firii pamantesti, care sunt hranite de lene si trandavie.
  • Vei tine gandurile nefolositoare departe de mintea ta, acele ganduri care misuna in mintile persoanelor ce-si pierd vremea degeaba.
  • Nu vei pierde timp pretios, un lucru de care persoanele lenese sunt vinovate zilnic.
  • Vei ramane pe drumul ascultarii de Dumnezeu, atunci cand lenesii comit intruna pacate de omitere.
  • Vei avea mai mult timp pentru activitati sfinte daca lucrezi cu sarguinta in profesia ta. Persoanele lenese nu au timp sa se roage sau sa citeasca pentru ca si-l pierd taraganand lucrurile in munca lor.
  • Te poti astepta la binecuvantarea lui Dumnezeu si la implinirea nevoilor tale, atat cele personale cat si ale intregii familii.
  • Poti contribui de asemenea la sanatatea trupului tau, marindu-i astfel competenta in slujba sufletului.

Ispite si lucruri care corup
Cunoaste in intregime ispitele si lucrurile care te pot corupe – si vegheaza impotriva lor intreaga zi. Trebuie sa te pazesti in special de cele mai periculoase lucruri care corup si de acele ispite pe care prietenii sau afacerile ti le pun inevitabil inainte.
Pazeste-te de pacatele de capatai ale necredintei: ipocrizia, egoismul, mandria, satisfacerea placerilor trupului si dragostea exagerata pentru lucrurile pamantesti. Ai grija sa nu fii atras de modul de gandire al lumii si de ingrijorarile ei nenumarate, sau sa ravnesti la o pozitie mai inalta in societate, sub pretextul sarguintei in profesia ta.
Daca lucrezi sau faci afaceri cu altii, pazeste-te de egoism si de orice urma de nedreptate sau lipsa de generozitate. In legaturile cu ceilalti, pazeste-te de ispita conversatiei seci si nefolositoare. Pazeste-te si de persoanele care te vor ispiti sa te manii. Pastreaza-ti decenta si vorbirea curata pe care o cer legile neprihanirii. Daca discuti cu lingusitori, ai grija sa nu te umfli de mandrie.
Daca stai de vorba cu cei ce te dispretuiesc si te ranesc, intareste-te impotriva mandriei nerabdatoare si razbunatoare.
La inceput, aceste lucruri vor fi foarte dificile, cata vreme pacatul mai are vreo putere in tine, dar odata ce ai castigat o intelegere continua a pericolului otravitor pe care il prezinta fiecare din aceste pacate, inima ta va fi gata sa le evite si o va face cu usurinta.

Meditatia
Cand esti singur in indeletnicirile tale, profita de acel timp folosindu-l pentru meditatii practice si folositoare. Mediteaza la bunatatea nesfarsita si la desavarsirea lui Dumnezeu; la Hristos si la rascumparare; la Cer si la cat de nevrednic esti sa intri in el, si cum meriti nenorocirea vesnica in Iad.

Singurul motiv
Orice faci, singur sau impreuna cu altii, fa totul pentru slava lui Dumnezeu (1 Corinteni 10:31). Altfel, acel lucru nu va fi primit de Dumnezeu.

Rascumpara timpul
Pune mare valoare pe timpul tau, ai mai mare grija sa nu-ti pierzi timpul decat ai sa nu-ti pierzi banii. Nu lasa ca distractiile fara valoare, discutiile inutile, prietenii nefolositori sau somnul sa iti rapeasca timpul pretios.
Ai mai mare grija sa eviti persoana, fapta sau modul de viata care iti fura timpul, decat te ingrijesti sa eviti hotii si talharii.
Asigura-te ca nu iti pierzi niciodata vremea fara folos, ci mai degraba iti folosesti timpul in cel mai profitabil mod cu putinta si nu prefera unul mai putin folositor in locul altuia care-ti foloseste mai mult.

Mancarea si bautura
Mananca si bea cu moderatie si recunostinta pentru sanatate, nu pentru placerea nefolositoare. Niciodata nu-i fa pe plac trupului prin mancaruri si bauturi care dauneaza sanatatii tale.
Aminteste-ti pacatul Sodomei: „Iata care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era ingamfata, traia in belsug si intr-o liniste nepasatoare, ea si fiicele ei, si nu sprijinea mana celui nenorocit si celui lipsit” – Ezechiel 16:49.

Apostolul Pavel plangea atunci cand ii pomenea pe cei al caror sfarsit „va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pantecele si slava lor este in rusinea lor, si se gandesc la lucrurile de pe pamant.” – Filipeni 3:18,19. Deci nu traiti dupa indemnurile firii pamantesti, ca sa nu muriti (Romani 8:13).

Pacatele invingatoare
Daca vreo ispita te biruie si cazi in vreun pacat, pe langa esecurile obisnuite, regreta-l si marturiseste-l imediat inaintea lui Dumnezeu; pocaieste-te fara intarziere, cu orice pret. Te va costa cu siguranta mai mult daca vei continua in pacat si nu te vei pocai.
Nu-ti subestima esecurile obisnuite, ci marturiseste-le si lupta zilnic impotriva lor, avand grija sa nu le inrautatesti prin nepocainta si dispret.

Relatiile
Aminteste-ti in fiecare zi de indatoririle speciale pe care le cer diversele relatii: soti, sotii, copii, stapani, slujitori, pastori, oameni, judecatori, supusi.
Aminteste-ti ca fiecare relatie are indatoririle ei speciale si avantajele ei prin binele pe care il face. Dumnezeu iti cere credinciosie in aceasta problema, la fel ca in oricare alta.

Incheierea zilei
Inainte sa adormi din nou, este un lucru intelept si necesar sa faci bilantul faptelor si binecuvantarilor zilei ce a trecut, ca sa poti multumi pentru toate binecuvantarile speciale si sa te smeresti pentru toate pacatele tale.
Acest lucru e necesar ca sa iti poti reinnoi pocainta si hotararea de a asculta, si ca sa te cercetezi sa vezi daca sufletul tau e mai bun sau mai rau, daca pacatul scade si harul creste, daca esti mai bine pregatit pentru suferinta, moarte si vesnicie.

Fie ca aceste indrumari sa se intipareasca pe mintea ta si sa devina o practica zilnica a vietii tale.

Daca sunt practicate cu sinceritate, ele vor duce la sfintirea, rodirea si linistea vietii tale si iti vor aduce o moarte plina de mangaiere si pace.

Duminică, 5 Septembrie 10 at 22:39 1 comentariu

Reincarnarea si crestinismul

Ce cred adepții karmei și ai reîncarnării

Potrivit cu principiile religiilor orientale (mai ales hinduismul și budismul), ale ocultismului și, în general, ale «Noii Ere», după moartea trupească, sufletul intră în trupul altui om, animal și chiar plantă. Aceasta înseamnă cuvântul reîncarnare.

Noua viață va depinde, spun ei, de viețile anterioare pe care le-a trăit, care pot fi de ordinul miilor, potrivit celor spuse de adepții acestei teorii. Aceasta înseamnă cuvântul karma.

Această teorie presupune o revizuire a lui Dumnezeu, a omului și a lumii, teorie cu totul incompatibilă cu Creștinismul. Adică presupune că Dumnezeu nu este persoană, ci o „Supraconștiință impersonală”. Omul nu este nici persoană, nici creația lui Dumnezeu. Scopul omului este să se stingă ca o picătură în oceanul „supraconștiinței universale”. Lumea nu este creația lui Dumnezeu, ci se identifică cu Dumnezeu (un monism panteist extrem).

Acest punct de vedere despre reîncarnare nu este lege, așa cum vor să-l prezinte adepții lui, ci o convingere religioasă a lor nedovedită. Împreună cu răspândirea acestor teorii merge și mulțimea ofertelor corespunzătoare în spațiul parareligiei contemporane și al ereziilor. Este ascuns de către adepții acestei teorii faptul că este mult mai probabil (totdeauna potrivit cu convingerile lor) să se reîncarneze cineva în animal sau în existență demonică, decât în om.

Într-o carte hindusă de mare autoritate cum este „Legea lui Manu” se menționează o povestire alegorică: O broască țestoasă trăiește în adâncul mării și-și scoate capul la suprafață o dată la o sută de ani. În același timp un inel plutește la suprafața apei. „Pe cât este de nesigur să treacă capul broaștei prin inel, încă pe atâta de nesigur este să se reîncarneze o ființă după moartea ei într-un trup omenesc.”

De când?

Această înșelare este foarte veche. Ea a fost transmisă lumii antice prin oracolele vechi și prin „misterele” idolatre. Astăzi i se face propagandă prin mass media și este oferită mai ales prin guruism, adică prin toți acei dascăli, chipurile, luminați, care vin din Orientul Îndepărtat. Potrivit cu credința religioasă a karmei și a reîncarnării, sufletul se supune unui nesfârșit ciclu de nașteri și morți care se repetă ca o continuă tortură (samsara). Din această tortură făgăduiește guru că-l va elibera pe om, dacă discipolul său se va preda în întregime. Singurul mod, spun ei, de a ieși cineva din această continuă tortură este „să acționeze fără atașament”. O aparentă faptă bună, atunci când se face cu o implicare emoțional-ființială, are drept consecință acumularea de karma, în timp ce, chiar și o crimă, atunci când se face fără aceast atașament, cel care acționează nu acumulează karma.

Consecințe

Aceasta însă are drept consecință răsturnarea temeliilor pe care se bazează societatea noastră și toate celelalte societăți, care, chiar și într-o mai mică măsură, se raportează la modul de viață propus de Creștinism. Aceasta înseamnă că, dacă va primi cineva această lege pseudoștiințifică, nu va putea cere responsabilitate de la nimeni pentru nimic, nici nu are sens să se nevoiască pentru ceva mai bun, de vreme ce pentru toate este de vină karma. În felul acesta dispar persoana, libertatea, responsabilitatea, dragostea. Victima, nu numai că nu trebuie să-l tragă la răspundere pe chinuitor, ci, dimpotrivă, trebuie să simtă că fără el „nu ar fi putut să-și îndeplinească karma sa”.

Așa cum s-a spus, nu exiztă o teorie mai convenabilă decât aceasta pentru orice elită socială a oricărei epoci.

Prin această prismă, lupta pentru libertate, dreptate socială, asistență socială, pentru orice îmbunătățire a condițiilor de viață nu are absolut nici un sens. Și nu numai aceasta, ci chiar este condamnată, deoarece îi împiedică pe oameni „să-și îndeplinească karma lor”.

Este foarte important să spunem că învățătura despre karma constituie acea bază teoretică pe care, sprijinindu-se guru, își ridică pretențiile pentru supunerea totală a discipolilor lui. Și aceasta pentru că omul, spun ei, nu poate singur să se elibereze, ci are nevoie de ajutor. Iar acest ajutor i-l poate da numai „omul-dumnezeu” guru.

Concepția că viața de acum este determinată de karma vieților anterioare, îl aruncă pe adeptul acestei teorii într-o disperată căutare prin „retrospectiva în viețile anterioare”, care se face de obicei prin hipnoză. Dar prin hipnoză, așa cum se practică în spațiul ocultist extins, omul își deschide în chip primejdios ușa sufletului său pentru lucrările demonice. În afară de aceasta, îi prezintă, de obicei, idei care au drept consecință completa subminare și răsturnare a relațiilor sale familiale și sociale. De pildă, că aceea care acum este femeia sau fiica sa, în viața anterioară a fost mama sau sora sa etc. Este limpede că aceste concepții pot distruge familii sau pot crea relații afară de fire.

Doctrina karmei și a reîncarnării face imposibilă crearea relațiilor interpersonale, care se sprijină pe unicitatea persoanei, de pildă în cadrul căsătoriei sau a vieții familiale.

Puncte slabe

1. Unul din punctele slabe a acestei doctrine este faptul că adepții ei sunt în imposibilitate de a justifica lipsa amintirilor din viețile anterioare. Dacă însă, așa cum spun ei, în această viață ne aflăm „ca să ne primim lecția și să evoluăm”, atunci cum se face că nu ne aducem aminte de faptele pentru care plătim? Cum vom fi învățați de ele de vreme ce nu ni le amintim?

2. Adepții teoriei reîncarnării care în același timp – ca cei ce aparțin spațiului ocultist extins – sunt și discipolii spiritismului, adică ai credinței în comunicarea cu „lumea spiritelor”, cad într-o vădită contradicție. Și iată de ce:

Dacă este adevărat, așa cum cred ei, că în timp de 49 de zile sufletul mortului se reîncarnează, atunci cu care suflete ale celor morți comunică medium-urile (spiritiștii)?

Dacă este adevărată teoria reîncarnării, atunci teoria spiritismului este o minciună. Și invers. Desigur, noi știm că amândouă sunt minciuni.

3. Un alt argument din istorie și matematică. Faptul că populația pământului s-a înmulțit în ultimele două secole de la unul la șase miliarde de oameni, arată cât de mincinoasă este teoria despre karma și reîncarnare. Ce s-a întâmplat oare de s-a petrecut o astfel creștere explozivă? Unde au fost aceste suflete? Și de ce până atunci nu au luat trup omenesc?

Incompatibilă cu Credința Ortodoxă

Fără îndoială învățătura despre karma și reîncarnare este anticreștină. Sfântul Apostol Pavel o spune foarte clar: „Este rânduit oamenilor odată să moară, iar dupa aceea judecata.” (Evrei 9, 27).

Este cu totul fals ceea ce învață discipolii înșelării reîncarnării, adică faptul că, chipurile, reîncarnarea a constituit o învățătură și a Bisericii până în secolul al VI-lea. Însă Istoria Bisericească și scrierile patristice dezmint aceasta.

Argumentul ocultiștilor care susțin că, chipurile, Sfânta Scriptură învață despre reîncarnare, spunând că Sfântul Ioan Botezătorul este reîncarnarea lui Ilie, potrivit textului: „Ilie a și venit… Atunci au înțeles ucenicii că despre Ioan Botezătorul le-au zis lor.” (Matei 17, 12, 13), este naiv. Ei uită că, potrivit teoriei lor, pentru a se putea înfăptui reîncarnarea trebuie să premeargă moartea. Dar Proorocul Ilie nu a murit.

Erminia textului evanghelic de mai sus este simplă: Arhanghelul Gavriil îi spune tatălui Cinstitului Înaintemergător: Ioan va veni „cu duhul și puterea lui Ilie”, adică va avea harisma profetică și îndrăznirea Proorocului Ilie.

Pe de altă parte, dacă Hristos ar fi primit reîncarnarea, nu ar fi înviat morți, ci s-ar fi limitat numai la a le mângâia rudele.

Dar ceea ce este mai semnificativ pentru noi creștinii este faptul că această rătăcire a reîncarnării amenință să anuleze întreaga Evanghelie a mântuirii în Hristos, adoptând mincinoasa (luciferica) „evanghelie a șarpelui”, adică învățătura auto-evoluției, auto-realizării și auto-mântuirii. Pentru adepții Noii Ere nu Dumnezeu este Cel care coboară la neputința omului, ci omul, prin reîncarnări, urcă și se face dumnezeu, numai cu propriile sale puteri. El care acceptă această teorie antihristică a reîncarnării, se scoate pe sine din cadrul Bisericii lui Hristos, deoarece:

1. Nu acceptă Simbolul Credinței în care mărturisim că Hristos a înviat din morți și-L așteptăm să vină la a Doua Sa Venire. În Simbolul Credinței mărturisim două Veniri ale lui Hristos și nu o mulțime de reîncarnări ale Sale, așa cum cred ocultiștii, care încearcă să distrugă unicitatea Persoanei lui Hristos și venirea Lui în lume ca Dumnezeu și Mântuitor. În Simbolul Credinței mai mărturisim că așteptăm și învierea noastră și învierea tuturor morților și nu nesfârșit ciclu de reîncarnări

2. Neagă distincția dintre Creator și creatură.

3. Neagă Judecata viitoare.

4. Neagă unicitatea, libertatea și responsabilitatea persoanei umane, de vreme ce acolo toate funcționează în cadrul unei necesități oarbe.

5. Neagă dragostea. Cuvintele „a se bucura cu cei ce se bucură și a plânge cu cei ce plâng” (Romani 12, 15) sunt considerate de către adepții karmei și ai reîncarnării nu o virtute, ci o slăbiciune și alipire care te împiedică să auto-evoluezi. De asemenea, pentru noi trupul omenesc nu este închisoarea sufletului, ci biserică a Sfântului Duh, Care se află în noi. Viața nu este pedeapsă și osândă pentru faptele săvârșite, chipurile, în viețile anterioare, ci dar al lui Dumnezeu. Moartea nu este o eliberare, ci este „roada păcatului” și este îngăduită de Dumnezeu „pentru ca păcatul să nu devină fără de moarte”. (În timp ce pentru dascălii reîncarnării pedeapsă este viața, iar nu moartea).

În sfârșit, această înșelare, adică faptul că nu există nimeni care să ne ceară socoteală pentru faptele noastre, se dovedește a fi o minunată măiestrie a diavoului celui ucigaș de oameni pentru vânarea de adepți-victime.

Parareligia îi adoarme pe oameni, făgăduindu-le o mulțime infinită de posibilități, satisfacerea patimilor și nici o responsabilitate. Dar după moarte sufletul nu se poate pocăi. Evanghelia propovăduiește: „Acum este vreme bine-primită; acum este ziua mântuirii”. Acum, în această viață, se judecă viitorul nostru veșnic.

Sursa: PARAKATATHIKI, Martie – Aprilie 2002
Trad. Ierom. Ștefan N.

Miercuri, 4 August 10 at 16:03 11 comentarii

Copacul fericirii

Zambeste tuturor.
Construieste un album de familie.
Numara stelele. Imita o persoana pe care o iubesti.
Suna-ti prietenii. Spune-i cuiva “Mi-e dor de tine!”
Vorbeste cu Dumnezeu. Redevin-o… copilul de altadata.
Sari coarda. Uita cuvantul “ranchiuna”. Spune “DA”.
Tine-ti promisiunile. Razi! Cere ajutor. Schimba-ti pieptanatura.
Fugi……. Canta……. Aminteste-ti de o aniversare. Ajuta un om sarac.
Termina un proiect. Gandeste! Iesi pentru a te distra. Ofera-te voluntar.
Rasfata-te intr-o baie cu spuma. Fa cuiva o favoare. Asculta cantecul greierilor.
Viseaza cu ochii deschisi. Inchide televizorul si vorbeste. Fii amabil!
Da-ti voie sa gresesti. Iarta! Multumeste-i lui Dumnezeu pentru soare.
Arata-ti deschis fericirea. Fa un cadou.  Priveste atent o floare.
Interzice-ti sa spui “Nu pot!” timp de o zi. Traieste-ti clipa! Continua o traditie
a familiei. Astazi nu iti face griji! Exerseaza curajul in lucrurile mici.
Ajuta un vecin la greu. Mangaie un copil care sufera. Asculta un prieten.
Priveste fotografiile vechi. Imagineaza-ti valurile marii. Joaca-te cu jucaria ta
preferata. Da-ti voie sa fii simpatic. Saluta-ti primul noul vecin.
Fa pe cineva sa se simta bine-venit. Promite cuiva ca il vei ajuta.
Aminteste-ti ca nu esti singur. Lauda intreit o fapta buna.
Primeste in sufletul tau si in casa ta un catel de pe strada.
Hraneste-l! Vorbeste-i! Pastreaza-l!
Sterge lacrimile de pe un obraz.
Cumpara-ti o ciocolata.

Imparte-o cu un
pofticios. Fii iar
curios. Gaseste
un lucru nou,
ceva frumos,
ceva interesant.
Da-te in leagan.
Citeste o poveste.
Povesteste-o unui
copil. Scrie o poezie.
Daruieste-o “jumatatii” tale.
Stai drept. Sadeste un copac.
Multumeste-le celor de la care ai invatat.
Sadeste si tu un arbore al vietii in inima si sufletul cuiva!

Sursa: damaideparte.ro

Duminică, 9 Mai 10 at 15:46 1 comentariu

De ce ai crede Biblia?

De ce ar trebui să creadă cineva că Biblia este de fapt adevărată? Nu s-ar putea ca Biblia să fie un fals? Nu s-ar putea să fie o carte veche de mitologii, plină cu scrieri fanteziste şi totuşi înşelătoare? De ce aş avea încredere în Biblie?*

* Cuvântul Biblia vine de la cuvântul grecesc “biblos”, care înseamnă “carte”. Biblia este fără îndoială o carte incredibilă! Biblia este cea mai vândută carte, cea mai citată, cea mai publicată, cea mai circulată, cea mai tradusă şi cea mai influentă carte din istoria omenirii. Aceste detalii sunt interesante, dar demonstrează ele că Biblia este de fapt adevărată? Nu. De ce ar trebui să creadă cineva că Biblia este de fapt adevărată? Nu s-ar putea ca Biblia să fie un fals? Nu s-ar putea să fie o carte veche de mitologii, plină cu scrieri fanteziste şi totuşi înşelătoare? De ce aş avea încredere în Biblie?Acestea sunt întrebări pe care oamenii inteligenţi, critici şi gânditori, le pun în zilele noastre. Acestea sunt întrebările pe care eu obişnuiam să le pun despre Biblie. Noi trebuie ca şi creştini să fim în stare să răspundem la aceste întrebări (1 Petru 3:15). Deci, în acest material, doresc să împărtăşesc cu voi câteva din dovezile care cred că demonstrează că Biblia este cu adevărat ceea ce spune că este – Cuvântul inspirat şi credibil al lui Dumnezeu.Ceea ce doresc este să aduc în boxa martorilor, dacă doriţi, zece mărturii sau dovezi care toate mărturisesc acest adevăr. Rugăciunea mea este că dacă eşti deja un creştin, credinţa ta în Biblie să fie întărită, iar dacă eşti un sceptic, să îţi reconsideri scepticismul.Prima mărturie sau dovadă a încrederii Bibliei este…

1. PROFEŢIA ÎMPLINITĂ

Profeţia împlinită este ceva care deosebeşte Biblia de orice altă carte religioasă. Există 26 de cărţi religioase pe care oamenii credincioşi cred că sunt de inspiraţie divină (Vedele, Bhadvad-Gita, Mahabharata, Upanişadele, Coranul, Cartea Mormonilor, Tripitaka etc).  Din aceste 26 de cărţi nici una, nici măcar una, nu conţine vreo profeţie împlinită!

Biblia, este plină de sute de profeţii specifice şi detaliate care au fost scrise cu sute de ani înainte de împlinirea lor! De fapt, uimitor este faptul că 27% din Biblie (mai mult de 1 din 4 versete) conţine profeţii predictive la vremea când au fost scrise. Iar autorii Bibliei nu au prezis nişte lucruri vagi, ca Nostradam sau Jean Dixon (care apropo, s-a dovedit a nu avea dreptate în repetate rânduri), ci au foarte specifice. Luaţi în considerare cele peste 100 de profeţii diferite, dar foarte specifice, făcute cu privire la Mesia, despre care Vechiul Testament a profeţit că va veni.

Vechiul Testament a prevestit cu sute de ani înainte, detalii foarte specifice despre: strămoşii lui Mesia, că El se va naşte  din sămânţa lui Avraam (Gen.12:1-3; 22:18), din seminţia lui Iuda (Gen. 49:10), din casa lui David (2 Samuel 7:12), oraşul unde se va naşte (Mica 5:2), că El va veni când Templu încă va fi în picioare (Maleahi 3:1), că se va naşte dintr-o fecioară (Isaia 7:14), că va face minuni (Isaia 35:5-6), că va fi respins de poporul Său (Psalmii 118:22; 1 Petru 2:7), timpul exact în istorie când va muri (Daniel 9:24-26 – 483 de ani de la declaraţia de reconstruire a oraşului Ierusalim, din 445 î.Cr. – această profeţie s-a împlinit exact), cum va muri (Psalmii 22:16-18; Isaia 53; Zaharia 12:10), că va învia din morţi (Psalmii 16:10; Fapte 2:27-32) şi mai sunt multe altele. Toate aceste profeţii şi sute de altele au fost împlinite literar.

Scepticul spune: “Poate creştinii au introdus aceste profeţii în Vechiul Testament după ce Isus a trăit.”

În nici-un caz! Cum ştim? Astăzi există sute de manuscrise ale Vechiului Testament care sunt dinaintea naşterii lui Isus. Aceste copii străvechi ale Vechiului Testament, care datează din secolul 3 î.Cr., dovedesc că aceste profeţii cu privire la Mesia deja fuseseră făcute. În 1947 un copil cioban care îngrijea de oile tatălui său în Qumram, la nord de Marea Moartă în Israel, a făcut o descoperire uimitoare în timp ce căuta o oaie pierdută. Acolo în Qumram, într-o peşteră care fusese neatinsă timp de aproape 2000 de ani, el a descoperit o colecţie străveche de copii scrise de mână ale Vechiului Testament. Aceste suluri au fost ascunse de Eseeni, o sectă evreiască ce trăia în Qumram, cu 2000 de ani în urmă. Aceste suluri şi scrieri (cunoscute acum sub numele de Sulurile de la Marea Moartă) reprezintă fiecare carte din Vechiul Testament, cu exepţia cărţii Estera, şi sunt considerate una din cea mai mare descoperire ale timpurilor noastre. Dovezile manuscriptice, ca de exemplu sulul cărţii Isaia care datează cu 100 de ani î.Cr., dovedesc fără îndoială că Vechiul Testament, cu multele sale profeţii despre Mesia, a fost terminat cu mult înainte ca Isus să se fi născut.

Scepticul spune: „Cum ştim că Sulurile de Marea Moartă datează dinainte de Cristos?”

Echipe de oameni de ştiinţă au determinat vârsta manuscriselor prin examinarea a 1. Vaselor de lut în care au fost descoperite aceste suluri, 2. Ţesătura şi modelul acestor manuscrise, 3. Forma caracterelor scrise, 4. Ortografia cuvintelor, 5. Monedele descoperite împreună cu aceste manuscrise.

Scepticul spune: „Poate că Isus nu a fost Mesia, ci doar unul care în mod accidental sau chiar intenţionat a fost pus să împlinească aceste profeţii.”

În primul rând, este greu să gândim că cineva ar porni să împlineasă nişte profeţii care vor rezulta într-o viaţă scurtă şi o moarte chinuitoare pe o cruce. În al doilea rând, cum poate un om să aleagă intenţionat spiţa neamului în care să se nască, perioada în care să se nască şi oraşul în care să se nască? A fost împlinirea acestor profeţii un accident?  Peter Stoner, un matematician şi profesor de ştiinţă emerit la Westmont College, în cartea sa „Ştiinţa vorbeşte” (Moody 1963), a calculat probabilităţile ca un singur om să împlinească doar 8 dintre profeţiile care le-a împlinit Isus şi i-a rezultat o improbabilitate matematică de 1 din 1017. Aceasta este o cifră uriaşă! Una din 10 la puterea 17. Asta înseamnă 1 urmat de 17 zerouri. Dacă am avea 100 de catralioane de plăci de gresie de dimensiunile 2,5 cm X 3,8 cm am putea acoperi fiecare centimetru pătrat de uscat al planetei Pâmânt. Faptul că aceste profeţii şi alte sute au fost împlinite chiar dacă ele au fost spuse cu sute şi chiar mii de ani înainte de împlinirea lor, este o dovadă puternică că Dumnezeu, care este atotştiutor şi atotputernic, a orchestrat împlinirea Bibliei.

O carte bună care discută aceste profeţii împlinite este „Toate profeţiile Bibliei” („Every Prophecy of the Bible”) scrisă de Dr. John Walvoord. Ea prezintă împlinirea a aproape 1000 de profeţii biblice.

Deci, avem dovada numărul unu: profeţia împlinită, care este o mărturie uimitoare a originii divine şi a credibilităţii Bibliei. Nici o altă scriere religioasă nu este în stare să dovedească afirmaţiile sale de a fi divin inspirate şi dovedite cu astfel de dovezi supranaturale.

Numai Dumnezeul Bibliei cunoaşte sfârşitul de la început: „Eu sunt Dumnezeu şi nu este altul ca Mine!  Eu fac cunoscut mai dinainte sfârşitul şi, din vremuri străvechi, descopăr lucrurile care încă nu s-au întâmplat…” (Isaia 46:9-10).

2. DESCOPERIRILE ARHEOLOGICE

În ultimii 150 de ani, arheologii au verificat credibilitatea relatărilor detaliate ale Bibliei cu privire la diferite evenimente, obiceiuri, persoane, oraşe, naţiuni şi locaţii geografice. Dr. Nelson Glueck, probabil autoritatea modernă cea mai mare a arheologiei israeliene, a spus: „Nicio descoperire arheologică nu a respins vreo referinţă biblică. Rezultatele descoperirilor arheologice au confirmat în mare sau în detaliu afirmaţiile istorice din Biblie. În aceaşi măsură, evaluarea corectă a descrierilor biblice au condus adesea la descoperiri uimitoare.”

În orice exemplu unde Biblia poate fi or a fost verificată arheologic, a fost găsită 100% exactă. Biblia s-a demonstrat a fi aşa de exactă, încât arheologii se referă la ea ca fiind un ghid de încredere atunci când încep noi zone de cercetare. De fapt, chiar dacă mai puţin de 1% din materialul disponibil de escavat a fost escavat, au fost peste 25 000 de descoperiri în regiunea cunoscută sub numele de „pământurile biblice” care au confirmat credibilitatea Bibliei. Despre acest subiect au fost scrise cărţi întregi. Permiteţi-mi să vă dau trei exemple.

A. Pontius Pilat

Biblia spune că el a fost guvernatorul roman al Iudeii şi omul care a emis ordinul oficial ca Isus să fie condamnat la moarte prin crucificare (Matei 27; Marcu 15; Luca 23; Ioan 18-19). În Iunie 1961, o echipă de arheologi italieni, conduşi de Dr. Antonio Frova, făceau escavări în oraşul port mediteran al Cezareei, care la un moment dat a slujit ca şi capitală romană a Palestinei. Acolo, în ruinele amestecate ale unui vechi teatru roman, au descoperit o piatră de var mare de 70cm x 90cm şi groasă de 13 cm. Inscripţia de pe această piatră a uimit arheologii. Era scris „Pontius Pilat, Prefect al Iudeii, a inaugurat Teberium cetăţenilor Cezareei.” (Cercetătorii cred că Teberium se referă la un templu sau la o clădire publică numită după împăratul roman Tiberiu, care a domnit între anii 14-17 d. Cr.). Această piatră este expusă astăzi în Muzeul din Israel ca o dovadă a credibilităţii Bibliei.

B. Caiafa

Caiafa, Biblia ne spune, că a fost marele preot din timpul crucificării lui Isus. A fost el un personaj inventat? Aşa au crezut unii, asta până în 1990, când mormântul familiei lui Caiafa a fost descoperit accidental de lucrătorii care contruiau un parc acvatic, în sudul Ierusalimului. Arheologii au fost chemaţi în grabă la faţa locului. Când au examinat mormântul au găsit 12 osuare (cutii de var pentru oase) care conţineau rămăşiţele a 63 de persoane. Pe exteriorul celui mai decorat dintre osuare erau inscripţionate cuvintele: „Iosif fiul lui Caiafa”. Ce este incredibil este că Iosifus (acel istoric evreu al primului secol d. Cr.) în scrierile sale (Anticele 18:2, 2; 4, 3) documentează că de fapt acesta a fost numele întreg al marelui preot care L-a arestat pe Isus – „Iosif fiul lui Caiafa”. (a spune „fiul lui” era un mod de referire la numele de familie). În interiorul osuarului, arheologii au găsit rămăşiţele unei persoane de aproximativ 60 de ani la momentul morţii sale… de fapt osemintele lui Caiafa, marele preot menţionat în Biblie. Astăzi osuarul lui Caiafa este de asemenea expus în Muzeul din Israel, ca mărturie a credibilităţii Bibliei.

C. David

David desigur, a fost cel mai iubit dintre împăraţii Israelului. Unii cercetători liberali au negat că Împăratul David a fost o figură istorică pentru că nu exista nicio menţiune a lui înafară de Biblie. Scepticismul lor s-a schimbat în 1993. Atunci a fost excavat la Tel-Dan în nordul Israelului, o piatră, acum faimoasă, cu inscripţia (în aramaică) ce făcea referinţă la Casa lui David. În 1994 au mai foste descoperite încă două fragmente ale aceleiaşi pietre inscripţionate, care menţionau Casa lui David. În 1995, revista Time a prezentat această descoperire şi a făcut următoarea afirmaţie: „Această inscripţie, datată din secolul 9 î.Cr., numai cu un secol după domnia lui David, descria o victorie a unui împărat vecin asupra israeliţilor… Afirmaţia scepticilor că Împăratul David nu a existat niciodată, este greu de apărat acum.” (Revista Time, 18 Decembrie 1995). Datorită acestui fel de descoperiri, oameni car Millar Burrows (fost profesor la Universitatea Yale) au afirmat că „… lucrările arheologice au întărit fără îndoială încrederea în scrierile Bibliei. Mulţi arheologi şi-au crescut respectul pentru Biblie prin experienţele excavărilor din Palestina.” (Burrows, Miller – Ce înseamnă aceste pietre? New Haven: American Schools of Oriental Research. 1941, pag. 1.). Aşa cum am spus, există mii de descoperiri arheologice ca acestea care arată că Biblia este exactă şi credibilă din punct de vedere al documentelor istorice ce le conţine.

Arheologia nu s-a demonstrat a fi de ajutor pentru alte scrieri religioase. De exemplu Cartea Mormonilor. „Nicio dovadă nu a fost vreodată descoperită care să susţină Cartea Mormonilor – nicio urmă a oraşelor mari pe care le numeşte, nicio ruină, nicio monedă, nicio scrisoare sau documente sau monumente, nimic în scris. Nici măcar unul din râurile sau munţii descrişi sau ceva din topografia menţionată în această carte, nu au fost identificate vreodată.” (Dave Hunt, pag.156, În apărarea credinţei; de asemenea şi pag. 107 in Pledoarie pentru Cristos, de Lee Strobel). Nimic nu a fost descoperit, ceea ce demonstrează că această Carte a Mormonilor nu este altceva decât o ficţiune americană din secolul 19, inventată de Joseph Smith.

Societatea Geografică Naţională a declarat pe 12 August 1998 că „Arheologii şi alţi cercetători au cercetat îndelung emisferele trecutului, şi Societatea nu cunoaşte nicio descoperire până acum care să demonstreze Cartea Mormonilor.” Institutul Smithsonian din Washington DC a confirmat această lipsă totală de dovezi, spunând în 1996 că „Instituţia Smithsoniană nu a folosit niciodată Cartea Mormonilor în niciun fel ca ghid ştiinţific. Arheologii Smithsonieni nu văd nicio legătură între arheologia Noii Lumi şi subiectului principal al Cărţii.”

3. CONSECVENŢA CUPRINSULUI BIBLIEI

Ce vreau să spun când  vorbesc despre Consecvenţa cuprinsului Bibliei? Vorbesc despre armonia cuprinsului Bibliei. Din prima carte Geneza şi până la ultima carte Apocalipsa, Biblia este absolut consecventă!

Scepticul spune: „De ce este aceasta o dovadă a orginii divine? Există multe cărţi care au o consecvenţă în cuprinsul lor.”

Sunt de acord, dar permiteţi-mi să vă împărtăşesc şapte factori care fac consecvenţa Bibliei să fie o dovadă uimitoare a originii sale divine.

A. Biblia se adresează celor mai controversate întrebări ale vieţii. Cum a apărut universul? Există Dumnezeu? Dacă da, cum este El? De ce există omul? Care este scopul existenţei noastre? De ce există rău şi suferinţă în lume? Ce se întâmplă cum mine după ce mor?

B. Biblia este o colecţie de 66 de documente diferite. Este uşor să ai armonie într-o singură carte, cum este Coranul, care conţine învăţăturile unui singur om. Dar Biblia nu este o singură carte. Ea este o compilaţie de cărţi: 39 de cărţi în Vechiul Testament şi 27 de cărţi în Noul Testament.

C. Biblia a fost scrisă prin aproximativ 40 de autori diferiţi.

D. Mulţi din autorii Bibliei au venit din contexte educaţionale şi culturale diferite. Petru a fost  pescar. Pavel a fost un învăţat. Daniel a fost prim ministru. Asaf a fost muzician. Matei a fost vameş. David a fost cioban şi apoi împărat. Luca a fost istoric şi medic. Consecvenţa Bibliei devine şi mai uimitoare când luăm în considerare că…

E. Biblia a fost scrisă într-o perioadă de aproximativ 1500+ de ani, acoperind vreo 60+ de generaţii. Nu numai că autorii aceştia au fost separaţi unul de celălalt de sute de ani, dar…

F. Mulţi dintre autori au fost la distanţe de sute de kilometri unul de celălalt. Mulţi oameni nu realizează, dar Biblia a fost scrisă într-o varietate de locuri de pe trei continente: a. Africa (Egipt), b. Asia, c. Europa (Roma de exemplu). Pavel a scris patru scrisori fiind întemniţat la Roma, în Italia. Apostolul Ioan a scris în timp ce era prizonier, exilat pe insula Patmos, din Marea Mediterană. Profetul Ezechiel a scris lucrarea sa în timp ce era captiv în Babilon. Ieremia a fost într-o temniţă. Luca a scris în timp ce călătorea. Daniel a scris de pe un deal şi într-un palat.

G. Biblia a fost scrisă în trei limbi diferite (ebraică, aramaică şi greacă).

Acum, în ciuda tuturor acestor factori diferiţi, descoperim că Biblia este consecventă, armonioasă şi perfect unitară ca şi document, al felului cum Dumnezeu caută să împace păcătoşii cu El, prin persoana Fiului Său, Isus Cristos. Aceasta este o dovadă uimitoare a originii sale divine. Dacă nu eşti convins, mergi în vecinătatea ta şi întreabă doar 10 din vecinii tăi, despre care sunt credinţele lor despre natura universului, sensul vieţii, originea răului, calea mântuirii etc şi vei vedea imediat cât de uşor este să obţii o verietate de opinii contradictorii!

4. CONFIRMAREA EXTERNĂ

Mulţi oameni nu ştiu acest lucru, dar există multe scrieri în afară de Biblie care confirmă exactitatea istorică a multor nume de oameni, locuri şi evenimente menţionate în Biblie. De fapt, surse externe confirmă faptul că cel puţin 80 de persoane au fost figuri istorice, 50 de oameni din Vechiul Testament şi 30 de persoane din Noul Testament (vezi lista de nume şi surse de la pag. 270 din Nu am destulă credinţă să fiu ateu, de Norman Geisler şi Frank Turek). Datorită gravurilor şi statuilor etc, noi chiar ştim cum arătau 18 dintre aceştia (12 din Vechiul Testament şi 6 din Noul Testament).

Confirmarea externă a ceea ce spune Biblia a condus la o schimbare de vedere radicală în rândul cercetătorilor liberali cu privire la persoana lui Isus. Unii, la un moment dat, au venit cu idea falsă că Isus nu a existat niciodată; că El a fost mai degrabă un caracter mitologic. Dar, astăzi existenţa lui Isus nu mai este dezbătută în cercurile cercetătorilor informaţi.  Care este motivul? Există peste 39 de surse înafara Bibliei care atestă despre peste 100 de fapte cu privire la viaţa lui Isus, învăţăturile, crucificarea şi învierea Sa. Una din aceste surse externe este istoricul roman din primul secol, Flavius Iosifus. În scrierile sale, Iosifus confirmă că Irod cel Mare, Irod Antipa, Caiafa, Pontius Pilat, Ioan Botezătorul, Iacov „fratele lui Isus”, Felix, Festus şi chiar Isus, au fost cu toţii figuri istorice. Priviţi la una din afirmaţiile lui Iosifus despre Isus din Nazaret. Am ales în mod intenţionat acest pasaj din textul arabic al scrierilor lui Iosifus numite Antiquities, capitolul 18:63-64, un text care este de neatacat de către majoritatea criticilor Bibliei.

Iosifus a scris: „În acest timp era un înţelept care se numea Isus. Conduita sa era bună şi era cunoscut ca fiind un om virtuos. Şi mulţi oameni dintre evrei şi alte naţiuni au devenit ucenicii lui. Pilat l-a condamnat la moarte prin crucificare. Şi cei care deveniseră ucenicii săi nu au abandonat ucenicia lui. Ei au dat vestea că el li s-a înfăţişat după trei zile după crucificarea sa şi că el era viu.”  Acestea nu sunt cuvintele Bibliei sau ale unui creştin, ci ale unui istoric roman care scria înafara paginilor Scripturii. Iosifus nu a fost singurul glas. Au mai fost şi alţii:

A.     Cornelius Tacitus (ca. A.D. 55 –120) un istoric roman care a scris prin anii 115 d.Cr. Chiar dacă nu era creştin, el a confirmat că Isus a trăit şi că El era din Iudea, că a trăit în timpul domniei lui Tiberiu (14-37 d.Cr.) şi că a fost executat de Pontius Pilat, care a guvernat provincia Iudeii între anii 26-36 d.Cr.)

B. Gaius Suetonius (secretarul şef al Împăratului Adrian (117 –138 d.Cr.)

O carte extraordinară a celor care sunt interesaţi să citească mai mult despre confirmările externe ale vieţii lui Isus, este „Isus cel istoric: Evidenţe vechi ale vieţii lui Cristos”, de Gary R. Habermas.

5. EXACTITATEA ŞI ANTICIPAŢIA UIMITOARE A BIBLIEI

Chiar dacă Biblia a fost terminată cu 2000 de ani în urmă, cu mult înainte de inventarea microscopului, telescopului, sateliţilor etc, ea nu conţine nicio eroare ştiinţifică. Numai acesta poate fi considerat un miracol în sine. Fără excepţie, fiecare scriere religioasă antică are anumite vederi neştiinţifice de astronomie, medicină, igienă etc. Coranul spune în Sura 18:86 că soarele apune într-un izvor noroios – „şi când a ajuns la locul unde apune soarele , a aflat cã el apune într-un izvor noroios…” Singura excepţie la acest fel de erori, între scrierile vechi, este Biblia.

Nu numai că Biblia nu are erori ştiinţifice, dar într-un mod miraculos, aduce la cunoştinţă numeroase, dar exacte date ştiinţifice despre univers, cu mii de ani înainte ca oamenii de ştiinţă moderni să ajungă să le descopere. Există multe date de acest gen. Datorită spaţiului, o să prezint doar câteva exemple rapide.

A. Soarele

În contrast cu Coranul, Biblia învaţă că soarele are un circuit prin spaţiu. Scriind despre soare în Psalmul 19:6, David spune „răsăritul lui este la un capăt al cerului şi roată-i este drumul (circuitul) până la celălalt capăt al lui.” Timp de mulţi ani criticii au luat în râs acest verset, pretinzând că el învaţă că soarele se învârte în jurul pământului. Pe atunci, oamenii de ştiinţă credeau că soarele este staţionar. Cu toate acestea, s-a descoperit în ultimii ani că soarele face de fapt un circuit prin spaţiu, aşa cum spune Biblia.

B. Forma pământului

Când tot restul lumii credea că pământul este plat, Isaia a declarat că lumea este rotundă… Isaia 40:22 spune „El este Cel Ce şade deasupra cercului pământului…” Cuvântul evreiesc acolo pentru cerc este “chuwg” şi literalmente înseamnă “sferă”. Când a scris Isaia aceste cuvinte? Între anii 740 şi  680 î.Cr. Aceasta înseamnă că a fost cu cel puţin 300 de ani înainte ca Aristotel să sugereze în cartea sa “În ceruri”, că pământul ar putea fi o sferă. Alte versete care spun acelaşi lucru sunt Proverbe 8:27 şi Iov 26:10. Cu peste 2.000 de ani mai târziu, unii oameni încă credeau că Cristofor Columb (1451-1506) avea să navigheze peste marginea planetei plate, anul 1492!

C. Suspendarea pământului

Înainte ca Isaac Newton să descopere legea gravitaţiei, hinduşii credeau că pământul era aşezat pe spatele unui elefant care stătea pe spatele unei ţestoase care înnota pe marea cea mare şi fără de sfâşit. Grecii credeau că zeul mitic Atlas purta pământul pe umerii săi. Ce a spus Biblia? În cea mai veche carte din Biblie, Iov spune în Iov 26:7 „El [Dumnezeu] întinde nordul asupra golului şi atârnă pământul pe nimic.” Oamenii de ştiinţă nu au descoperit că pământul atârnă de nimic decât în anul 1650.

D. Stelele

Înainte ca telescopul să fie inventat, omul a putut să numere stelele. Astronomul şi matematicianul grec Hiparcus (190-120 î.Cr.) a afirmat că există exact 1.026 de stele. Astronomul şi matematicianul Ptolemeu a spus că există 1.056 de stele. Astronomul german Iohanes Kepler (1571-1630) a numărat 1.006 de stele. Întreaga idee că stelele sunt nenumărate era contrar ştiinţei moderne, până când a fost inventat telescopul. Când Galileo şi-a îndreptat pentru prima dată telescopul spre ceruri, în 1608, am descoperit că există mul mai multe stele decât şi-a imaginat vreodată cineva, aşa cum Ieremia a spus: “Ca oştirea cerului, care nu se poate număra, şi ca nisipul mării, care nu se poate măsura…”(Ieremia 33:22) Astăzi, cu ajutorul telescoapelor puternice şi a sateliţilor modeni de fotografiere, oamenii de ştiinţă estimează că universul are aproximativ 100 de miliarde de galaxii ce conţin 200 de miliarde de stele fiecare. Carl Sagan (1934-1966), renumitul astronom al lumii, a spus „Numărul total al stelelor din univers este mai mare decât toate boabele de nisip de pe toate plajele planetei Pământ.” (Cosmos, pag. 196). Aceasta înseamnă că există îndeajuns de multe stele astfel încât fiecare persoană în viaţă de pe pământ să aibe personal câte 2 triliarde de stele fiecare. Dr. Mark Eastman spune „Dacă am număra stelele cu o rată de 10 stele pe secundă, ne-ar lua peste 100 de trilioane de ani. Cu siguranţă că oştirea stelelor nu poate fi numărată!”

Dacă doriţi să aflaţi mai multe din aceste lucruri ştiinţifice uimitoare, cautaţi la adresele următoare: www.answersingenesis.org sau www.icr.org

Cum au ştiut autorii Bibliei că stelele nu pot fi numărate, că pământul este rotund şi că se ţine de nimic? Au avut noroc la ghicit? Nu cred! Exactitatea lor fără greşeli elimină această posibilitate. Biblia spune în 2 Petru 1:21 că „…oamenii au vorbit de la Dumnezeu, conduşi de Duhul Sfânt.” Dumnezeu care cunoaşte tot ce poate fi cunoscut despre universul pe care El l-a creat, a condus scrierea Bibliei ca să fie sigur că ceea a vrut El să fie scris, să fie scris.

6. DOVADA MANUSCRISELOR

Manuscris? Ce este un manuscris? Un manuscris este o copie scrisă de mână al unui document vechi, care se făcea înaintea inventării maşinii de imprimat,  din anul 1455. Au existat unii oameni (inclusiv mormonii şi musulmanii) care au făcut declaraţii false că Biblia a suferit denaturări dealungul secolelor, fiind copiată şi tradusă. Dar dovezile demonstrează contrariul.

Până în zilele noastre au supravieţuit peste 24.000 de manuscrise, parţiale sau complete, copii scrise de mână ale Noului Testament, ca să nu mai menţionăm sutele de manuscrise ale Vechiului Testament care au supravieţuit până în zilele noastre şi care datează din secolul al treilea î.Cr. Aceste manuscrise scrise de mână au permis cercetătorilor şi criticilor de text ca să meargă în timp şi să confirme că Biblia pe care o avem astăzi este aceiaşi Biblie pe care Biserica Primară a avut-o cu 2.000 de ani în urmă. Puteţi să vedeţi personal aceste manuscrise în locaţii publice ca Muzeul Britanic, Biblioteca Universităţii Cambridge, Institutul Smithsonian, Universitatea Oxford, Biblioteca Naţională din Paris, Muzeul din Israel.

Chiar dacă nu am avea niciun mansucris, tot avem scrierile părinţilor Bisericii. Prin părinţii Bisericii ne referim la acei lideri din Biserica primelor trei secole d.Cr., care au urmat pe primii ucenici ai lui Isus. Oameni ca Iustin Martirul, Eusebie, Tertulian, Policarp, în scrierile lor şi în corespondenţa lor cu alţi credincioşi şi alte biserici, au citat Scripturile din nou şi din nou. De fapt, părinţii Bisericii primare au făcut referinţe la Noul Testament de peste 86.000 de ori. Există îndeajuns de multe citate de la părinţii bisericii, încât chiar dacă nu am avea nici măcar o copie a Bibliei, certătorii ar putea reconstitui 99,86% din Noul Testament pe care-l avem astăzi.

Deci, ce fel de dovezi pot mormonii sau musulmanii oferi ca să demonstreze că Biblia a fost schimbată sau denaturată dealungul secolelor? Niciuna! Pentru a demonstra sau dovedi că Biblia este coruptă, musulmanii sau mormonii ar trebui să aibe copii antice ale Bibliei şi să spună „Iată ce spunea Biblia odată, şi iată ce spune Biblia acum. A fost schimbată!” Dar acesta este lucrul pe care mormonii sau musulmanii nu pot să-l facă. DE CE? Atunci când iei copiile antice ale Bibliei care încă mai există şi astăzi în muzeele şi bibliotecile de peste tot în lume, ajungi repede la concluzia, la fel ca mulţi cercetători, că textul Bibliei moderne nu a suferit denaturări. Isaia 40:8 spune „Iarba se usucă, iar floarea cade, însă Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pe vecie.” Isus a spus în Matei 24:35 “Cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece nicidecum!”

7. CORECTITUDINEA DESPRE EŞECURILE AUTORILOR ŞI EROILOR SĂI

Francheţea Bibliei cu privire la păcatele şi eşecurile autorilor ei, este al şaptelea motiv pentru care eu cred că Biblia este o lucrare sinceră. Corectitudinea ei la acest capitol este absolut unică între toate cărţile religioase. Spre deosebire de autorii altor scrieri religioase, autorii Bibliei nu au căutat să se pună într-o lumină favorabilă sau să se înalţe pe ei înşişi deloc! De fapt, ei au mărturisit de bună voie că au fost pur şi simplu nişte oameni păcătoşi şi obişnuiţi. Să luăm în considerare unele din eşecurile şi căderile pe care scriitorii Bibliei ni le spun. Citim despre Noe care s-a îmbătat la scurt timp după ce a ieşit din corabie (Gen. 9:21); Avraam care a minţit (mai mult decât odată) despre Sara care era soţia sa (Gen. 12:13; 20:2); izbucnirea mâniei lui Moise, a felului cum el nu L-a cinstit pe Dumnezeu înaintea oamenilor şi astfel nu i s-a permis să intre în Ţara Promisă (Num. 20:10-11); respingerea Israelului faţă de Dumnezeu în numeroase ocazii (de văzut exemplele din cartea Judecători); adulterul lui David şi uciderea ulterioară a lui Urie (2 Samuel 11); cearta ucenicilor despre cine să fie cel mai mare dintre ei (Luca 22:24); lepădarea de Domnul a lui Petru (Matei 26:72) şi teama sa de a fi văzut că stă la masă cu cei dintre Neamuri (Galateni 2:11-12); adormirea ucenicilor când Isus le-a cerut să se roage cu El (Marcu 14:32-41); Pavel care mărturiseşte că era un „nenorocit” (Romani 7:24) şi cel mai mare dintre păcătoşi (1 Timotei 1:15); cearta lui Pavel cu Barnaba pentru ca Marcu să i se permită să meargă cu ei mai departe în misiune (Fapte 15:38-39). Vi se par aceste lucruri ca fiind inventate de autorii Bibliei ca să se înalţe pe ei înşişi? În niciun caz! Francheţea autorilor cu privire la aceste detalii mă ajută să cred că aceşti oameni erau sinceri cu privire la lucrurile despre care au scris. Mai adăugăm la această a şaptea dovadă şi faptul că aceşti oameni au dăruit lumii cel mai înalt standard de conduită pe care lumea l-a văzut vreodată, şi prin asta nu facem decât să întărim pledoaria noastră.

8. BUNĂVOINŢA UCENICILOR LUI ISUS SĂ SUFERE

Ucenicii au murit unul câte unul, suferind şi murind ca martiri pentru credinţa lor fermă şi pentru predicarea învierii lui Isus ca fiind un fapt istoric abslolut! Istorici ca Flavius Iosifus, Eusebiu şi alţii ne spun că Matei a murit junghiat cu sabia într-un oraş din Etiopia. Marcu a murit în Alexandria, în nordul Egiptului, după ce a fost târât cu cruzime pe străzile oraşului. Luca a fost spânzurat de un măslin undeva pe tărâmul Greciei. Iacov a fost decapitat în Ierusalim. Iacov cel Mic (aşa cum este numic în Marcu 15:40) a fost aruncat de pe un loc înalt al Templului. Filip a fost spânzurat de un stâlp la Hieropolis, în provincia Frigia. Bartolomeu a fost jupuit de viu. Andrei a fost legat de o cruce şi lăsat să moară. Iuda a fost omorât cu săgeţi. Matia (apostolul ales în locul lui Iuda) a fost mai întâi bătut cu pietre şi apoi decapitat. Barnaba a fost omorât cu pietre de evreii de la Salonic. Pavel, care a fost la început un duşman al lui Cristos (Fapte 9) după o mulţime de torturi şi persecuţii, a fost în final decapitat în Roma. Petru a fost crucficat (aşa cum Isus i-a spus în Ioan 21) în Roma. Toma, fostul sceptic al învierii lui Isus (Ioan 20:28) a fost înjunghiat cu o lance, la Coromandel, în estul Indiei (Indonezia) datorită predicării evangheliei. Ucenicii au pecetluit mărturia lor că Cristos este viu cu însăşi sângele lor. Ei au coborât în mormintele lor afirmând că evenimentele care la care ei au fost martori, s-au întâmplat de fapt. Îmi este greu să cred că aceşti oameni au minţit. Oamenii poate că sunt gata să moară pentru ceva care ei cred că este adevărat, dar nimeni nu este gata să moară pentru ceva care ştiu că este o minciună! Dacă a ştiut cineva că Isus a fost viu după învierea Sa, aceştia au fost ucenicii Lui. Ei au fost într-o poziţie istorică unică care le-a permis să ştie dacă ce spuneau ei era adevărat sau nu. Ei de fapt au trăit în Israel, în timpul în care Isus a trăit şi a înviat din morţi. Ei au fost acolo!

9. PUTEREA DE TRANSFORMARE ÎN BINE A BIBLIEI

Biblia afirmă că este vie şi plină de putere (Evrei 4:12; Psalmii 19:7-10) şi s-a demonstrat a fi aşa. Nicio altă carte din lume nu a avut un efect aşa de transformare în bine asupra vieţilor şi societăţilor, aşa cum a avut Biblia. Oriunde evanghelia a mers, Biblia a avut un efect transformator asupra fiecărei culturi şi ţări înspre bine. Dealungul secolelor, cuvintele ei au convertit milioane de necredincioşi la credinţa în Isus Cristos ca Domn. Milioane de oameni, care mărturiseau că ei erau imorali, păcătoşi josnici, care se scufundau în patimile drogurilor, acoolului, pornografiei, jocurilor de noroc şi alte lucruri de acest gen, au fost transformaţi în bărbaţi şi femei evlavioase, atunci când au studiat şi urmat învăţăturile Bibliei. Ce cuvinte de înţelepciune conţine Biblia!! Oameni de pe orice continent, în peste 2.000 de limbi, privesc la Biblie ca să-i conducă prin circumstanţele complicate şi confuze ale vieţii. Biblia a inspirat pe oameni să construiască spitale, să înceapă universităţi (cele mai de seamă universităţi ca Harvard, Yale, Princeton care au fost începute de creştini şi pentru scopuri creştine), să lanseze eforturi umanitare pentru cei săraci, să desfinţeze sclavia (William Wilberforce, un creştin evanghelic şi membru al Parlamentului Britanic la începutul secolului 19, a fost în mare parte responsabil cu abolirea comerţului de sclavi), să lupte pentru egalitatea între oameni de diferite rase şi faţă de femei, să investigheze ştiinţific universul şi să avanseze dezvoltarea artei şi muzicii.

Philip Schaff, vorbind despre influenţa lui Isus, a scris cu iscusinţă: „Isus din Nazaret, fără bani şi arme, a cucerit mai multe milioane de oameni decât Alexandru, Cezar, Mohamed şi Napoleon; fără ştiinţă şi învăţământ, a adus mai multă lumină asupra lucrurilor umane şi divine decât toţi filozofii şi învăţaţii la un loc; fără elocvenţa şcolilor, El a vorbit asemenea cuvinte de viaţă care n-au mai fost rostite nici înainte, nici după aceea şi a produs efecte care nu le pot atinge niciun orator sau poet; fără să scrie un singur rând, El a pus în mişcare cele mai multe peneluri şi a fost sursa de inspiraţie pentru cele mai multe predici, oratorii, discuţii, volume, lucrări de artă şi cântece de laudă decât toată armata de oameni mari ai vremurilor străvechi şi moderne la un loc!”

Capacitatea Bibliei de a transforma cu putere vieţile şi culturile în bine, este doar o altă dovadă că această Carte este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Două dintre cărţile bune despre acest subiect sunt „Ce s-ar fi întâmplat dacă Biblia nu ar fi fost scrisă?” şi „Ce s-ar fi întâmplat dacă Isus nu s-ar fi născut?”, de D. James Kennedy şi Jerry Newcombe.

10. MĂRTURIA LUI ISUS, FIUL LUI DUMNEZEU

Un alt motiv pentru care tu poţi fi sigur că Biblia este credibilă este faptul că Isus Cristos a spus că este! Isus nu numai că a afirmat că El este Fiul lui Dumnezeu, ci El a dovedit că este Fiul lui Dumnezeu prin învierea Sa dintre cei morţi (Romani 1:4), împlinind astfel sutele de profeţii din Vechiul Testament, trăind o viaţă fără de păcat şi săvârşind o mulţime de minuni. Dacă Isus este Fiul lui Dumnezeu, atunci noi putem avea încredere în ceea ce spune despre Cuvântul lui Dumnezeu.

Isus a afirmat de cel puţin şase lucruri care sunt adevărate despre Biblie:

A. Fără eroare. În Ioan 17:17, Isua a spus în rugăciunea Sa către Tatăl… „Cuvântul Tău este (ce? Plin de contradicţii şi erori? Nu!) Adevărul! Isus a mai afirmat că Biblia este…

B. De încredere istorică. Isus a afirmat ca fiind adevăruri istorice unele din cele mai disputate pasaje din Vechiul Testament, dintre care… istoria lui Iona şi peştele (în Matei 12:40), distrugerea lumii prin potopul din zilele lui Noe (în Matei 24:37-39), şi altele (vezi pag.5-20 din „Apărarea credinţei tale” de Dan Story, şi pag. 559 din „Teologie Sistematică” de Geisler, vol.1)

C. Autoritate divină. Din nou şi din nou, Isus a spus lui Satan „Este scris… este scris… este scris…” (Matei 4:4-10).

D. Ştiinţific exactă. De exemplu, când Isus a vorbit despre căsătorie, El s-a referit la creaţia literară a lui Adam şi Eva (în Matei 19:4-5)

E. Infailibilă (de necombătut). În Ioan 10:35,  Isus a spus “Scriptura nu poate fi anulată!”

F. Indestructibilă. În Matei 5:18, Isus a spus „Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul şi pământul, nici măcar o iota sau o parte a vreunei litere nu va fi înlăturată din Lege, înainte să se întâmple toate lucrurile.” Dacă Isus a fost un profet al lui Dumnezeu, aşa cum chiar şi Coranul spune, sau chiar dacă El a fost un învăţător bun (aşa cum mulţi astăzi vor să creadă), ar fi înţelept din partea noastră să primim Cuvântul Lui, pentru că El a învăţat că Biblia este de încredere istorică, autoritate divină, exact ştiinţifică, infailibilă, fără erori şi indestructibilă.

Scepticul spune: „Hai măi Charlie! Tu faci referinţă la cuvintele lui Isus din Biblie ca să demonstrezi Biblia. Eşti vinovat astfel de logică circulară. Pur şi simplu tu citezi Biblia ca să demonstrezi Biblia.” Ah, dar aşa cum am arătat mai înainte, Biblia nu este o singură carte. Este o colecţie de 66 de cărţi, de diferiţi autori. Deci, când citez cuvintele lui Isus ca să susţin ceea ce Moise sau alţii au scris, nu sunt deloc implicat într-o logică circulară. De fapt, eu citez tot timpul surse independente care s-a întâmplat să fie puse împreună între coperţile aceleiaşi cărţi. Întrebare: Vezi cum stă treaba?

Scepticul spune: „Ok Charlie! Dar Isus vorbea numai de Vechiul Testament când a spus acele lucruri. Noul Testament nu fusese scris.” Da ai dreptate! Nu fusese scris încă. Dar fii atent la ceea ce le-a spus Isus ucenicilor în Ioan 14:26. El le-a promis ajutorul Duhului Sfânt ca să scrie Noul Testament. Isus a spus „Dar Apărătorul, adică Duhul Sfânt, pe Care Tatăl Îl va trimite în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va reaminti tot ce v-am spus.” (Ioan 14:26). În Ioan 16:13, Isus a spus ucenicilor Săi „Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină.” Isus le-a promis ucenicilor Săi ajutorul şi călăuzirea Duhului Sfânt pentru a scrie Noul Testament. Deci, Isus a validat credibilitatea Vechiului Testament şi El a promis credibilitatea Noului Testament. Pe baza mărturiei lui Isus, poţi avea încredere în ambele.

– Forţa acestor dovezi este cumulativă. Dacă ar fi să prezint aceste dovezi fiecare individual, unii ar putea să spună că dovada a fost neconcludentă (că doar dovada arheologică nu-i poate convinge că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu). Şi acest lucru este valid. Dar, toate aceste zece dovezi au fost luate împreună, ca să formeze o pledoarie puternică pentru credibilitatea Bibliei.

Articol preluat de pe site-ul DespreIsus.Ro

Duminică, 18 Aprilie 10 at 23:30 2 comentarii

Rastignirea – Ierusalim, 33 d.Hr.

http://ghenadiana.files.wordpress.com/2009/01/jim-caviezel-as-jesus1.jpg *Nume: Iisus Hristos

*Domiciliu: Nazaret

*Locul nasterii: Betleem

*Varsta: 33 ani

*Caracteristici: personalitate impresionanta

*Acuzatia: pretinde ca este Fiul lui Dumnezeu

*Verdictul: moarte prin rastignire

Rastignirea:

Pilat, guvernator al provinciei Iudeea, Il supune pe Iisus unui interogatoriu complex si Il intreaba: „Esti tu Imparat?”. Iisus raspunde: „Tu zici ca sunt Imparat. Eu pentru aceasta M-am nascut si pentru aceasta am venit in lume, ca sa marturisesc pentru adevar. Oricine este in adevar asculta glasul Meu.” (Ioan 18:37)

Dupa ce Pilat a pus sa fie biciuit, Iisus a fost dat pe mana plutonului de executie. Urmeaza o perioada de tortura batjocoritoare. O cununa de spini este pusa pe capul lui Iisus. Spinii lungi, ascutiti, ii strapung carnea. Este lovit puternic peste cap de mai multe ori cu o trestie mare. Iisus, scaldat in propriul sange, sta inaintea calailor Lui. Printre rasete batjocoritoare, ii pun o mantie stacojie peste umeri – semn al regalitii Lui. Bineinteles, toate acestea sunt facute cu un cinism evident. Apoi ingenuncheaza inaintea Lui, batandu-si joc de El si spunand cu dispret: „Salutare, Imparate al Iudeilor!”

In drum spre executie, cineva este silit sa poarte crucea lui Iisus. Urmeaza rastignirea. Trupul gol al celui condamnat este intins si tintuit de cruce, aflata pe pamant. Dupa aceea crucea este ridicata vertical la o inaltime de 3 m. Unii spectatori par sa fie tulburati. Fetele altora reflecta ura evidenta. Dintr-o data totul devine intunecat precum noaptea. O liniste rau prevestitoare invaluie tara. Trei ore de intuneric! Un timp lung. Pe la ora trei dupa-amiaza, un strigat patrunzator vine de pe cruce.

Apoi puternicul strigat al lui Iisus: „S-a sfarsit!” – Moare. Imediat dupa aceea, un bubuit puternic de tunet. Un cutremur puternic scutura pamantul – un fenomen natural ciudat si inspaimantator. Palid ca un mort, capitanul plutonului de executie, privindu-L pe Iisus murind, spune:

„Cu adevarat, Acesta era Fiu al lui Dumnezeu!”

Varianta in romana a melodiei „Via Dolorosa” (Drumul Crucii):

"Zilele vietii mele sunt numarate. Dar viata mea
apartine lui Iisus. Si fiindca Iisus a inviat din
morti, voi trai cu El. Mormantul nu este destinatia
mea finala!"

Vineri, 2 Aprilie 10 at 00:07 4 comentarii

Articole mai vechi Articole mai noi


Verset biblic

"Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra." (Matei 6:33)

Y!Messenger ID

regenerarea@yahoo.com

Ultimele articole

Statistici

  • 29,710 afisari