Posts tagged ‘eternitate’

Al doilea şi al treilea exod (ce să mănânci ca să trăieşti veşnic)

Introducerea sărbătorii pascale în viaţa religioasă a evreilor nu a fost intenţionată doar ca un anunţ şi o ocazie viitoare de rememorare a eliberării din Egipt, ci ea prefigura marea eliberare din robia păcatului, posibilă doar prin sacrificiul Fiului lui Dumnezeu.

Foto: cherylkicksass.blogspot.com    Eliberarea evreilor din robia egipteană s-a făcut printr-o intervenţie supranaturală, Dumnezeu constrângându-i pe egipteni, prin calamităţile trimise asupra ţării lor, să le dea drumul sclavilor evrei să plece. Printr-o declaraţie de război („şi îi voi judeca pe toţi zeii Egiptului. Eu sunt Domnul” – Exodul 12:12), Dumnezeu anunţase că, pe lângă orice semnificaţie punitivă, cele zece plăgi vor fi un instrument revelator, prin care El li Se va descoperi atât egiptenilor, cât şi evreilor într-o manieră necunoscută până atunci. Însă o componentă şi mai importantă a tabloului exodului a fost sacrificiul.

Instituirea Paştelui

Chiar în pragul eliberării lor, israeliţii au fost învăţaţi că trebuie să sacrifice un animal şi să-l mânânce într-o singură noapte, conform anumitor reglementări. Regulile mesei pascale poruncite de Dumnezeu cuprind două aspecte al căror simbolism trebuie remarcat. În primul rând, animalul destinat sacrificiului, care era fript şi mâncat împreună cu familia până în dimineaţa următoare, îl reprezenta pe Iisus Christos, iar această identificare o face chiar apostolul Pavel când scrie: „Christos, Mielul nostru de Paşte, a fost jertfit” (1 Corinteni 5:7). În al doilea rând, masa pascală mai cuprindea azimi şi ierburi amare, azimile simbolizând puritatea spirituală a celor care se împărtăşeau, iar ierburile amare reprezentând robia din care urmau să fie eliberaţi. Israeliţii erau prinşi într-un proces didactic prin care Dumnezeu îi pregătea nu doar pentru ieşirea din Egipt, ci şi pentru suprema Sa revelaţie în Iisus Christos.

Porunca lui Dumnezeu, care instituia practic Paştele, a sunat astfel: „Spune întregii adunări a lui Israel ca, în ziua a zecea a acestei luni, să ia un miel pentru fiecare familie, un miel pentru fiecare casă. (…) Mielul vostru să aibă un an şi să nu aibă meteahnă. Puteţi lua un miel sau un ied. Să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii, apoi întreaga adunare să-l înjunghie între cele două seri. Să ia din sângele lui şi să ungă cei doi uşori şi pragul de sus al caselor în care vor mânca. (…) Când îl veţi mânca să aveţi mijlocul încins, sandalele în picioare şi toiagul în mână. Să-l mâncaţi în grabă căci este mielul de Paşte al Domnului. Pentru că în noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lua viaţa tuturor întâilor născuţi din ţara Egiptului, atât ai oamenilor, cât şi ai animalelor şi îi voi judeca pe toţi zeii Egiptului. Eu sunt Domnul. Sângele de pe casele în care locuiţi va fi un semn pentru voi: când voi vedea sângele, vă voi ocoli şi urgia nu vă va distruge atunci când voi lovi ţara Egiptului” (Exodul 12:3-13).

Fiecare familie trebuia să-şi asume responsabilitatea pentru ceremonia sacrificiului pascal. Nerespectarea poruncii lui Dumnezeu în cele mai mici detalii atrăgea după sine moartea întâiului născut din familia respectivă (plaga a zecea, care urma să se abată asupra Egiptului). În momentul acesta, apartenenţa etnică era insuficientă. Era necesară acceptarea prin credinţă a realităţii şi iminenţei plăgii a zecea, dar şi eventualele neplăceri create de egipteni în urma sacrificării mielului (iedului). Sacrificarea unui miel era o crimă în ochii egiptenilor, care protejau animalul socotit un avatar al zeului Aries. De aceea, când faraonul l-a sfătuit pe Moise să aducă jertfele în ţară, profetul a argumentat că aceasta ar însemna o violare a legilor Egiptului: „Nu este bine să facem astfel, i-a răspuns Moise, pentru că jertfele pe care le aducem Domnului, Dumnezeul nostru, sunt privite drept urâciuni de către egipteni. Dacă aducem înaintea egiptenilor jertfe care pentru ei sunt o urâciune, nu ne vor omorî ei cu pietre?” (Exodul 8:26).

Eliberare cu sânge pe uşi

Sacrificarea mielului nu era însă suficientă pentru îndepărtarea pericolului. Fiecare familie trebuia să ungă cu sângele mielului stâlpii şi pragul de sus al uşii. În momentul exodului, israeliţii nu mai erau un popor de nomazi, ci locuiau în case (Exod 12:22), un mod de viaţă adoptat de la egipteni (Exod 12:22). În urma săpăturilor efectuate în regiunea Deltei Nilului (adică acolo unde au locuit sclavii evrei), arheologii au descoperit multe case construite din cărămizi, care aveau gravate pe stâlpii şi pe pragul de sus al uşii numele locatarilor. Se pare că acestea datează din perioada exodului.[1] Probabil că pe lângă facilitarea identificării locatarilor în caz de calamitate, există şi o altă explicaţie pentru obiceiul evreilor din Egipt de a-şi grava numele pe stâlpii uşii – influenţa practicii egiptene. În gândirea egipteană, numele era parte constituentă a persoanei. Acesta este motivul pentru care, ca un gest al înveşnicirii, faraonii şi alţi oficiali îşi gravau numele pe monumente, temple şi alte clădiri importante din Egipt. Nu este de mirare că Moise, care a fost instruit în teologia şi gândirea egipteană, când scrie cartea Exodul, nu menţionează numele faraonului, ci numai pe cel al moaşelor care au fost loiale lui Dumnezeu (Exodul 1:15), şi aminteşte faptul că ‘Dumnezeu le-a făcut case’ (Exodul 1:21), adică le-a ridicat familii. Prin menţiunea aceasta Moise comunică faptul că nu faraonul va trăi veşnic, ci femeile care au fost loiale lui Dumnezeu.[2]

Când le-a poruncit evreilor să ungă cu sânge stâlpii şi pragul casei, Dumnezeu le-a poruncit, de fapt, să îşi acopere numele cu sângele mielului. Astfel, gestul acesta făcea parte din intenţia mai largă a lui Dumnezeu de a-i învăţa principiile mântuirii: numele lor gravate în piatră nu le puteau asigura nemurirea; doar sângele Mielului divin putea face acest lucru. Semnificativ este că, după exod, porunca de a unge stâlpii şi pragul de sus al uşii şi-a încetat valabilitatea, dovezi ale continuării practicii fiind inexistente.[3] După exod, evreii au avut Tabernaculul şi, mai târziu, Templul, unde numele lor erau acoperite simbolic cu sângele jertfelor pentru păcat, ceea ce făcea nenecesară prezenţa simbolului şi pe stâlpii uşilor. În schimb, Noul Testament atrage atenţia că este vital ca numele oamenilor să fie scrise în lista celor mântuiţi: „bucuraţi-vă de faptul că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Luca 10:20); „oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în lacul de foc” (Apocalipsa 20:15), Cartea Vieţii fiind numită şi „Cartea Vieţii Mielului” (Apocalipsa 21:27)

Sursa: semneletimpului.ro

Vineri, 22 Aprilie 11 at 00:12 1 comentariu

Biserica lui Isus Hristos

Ce inseamna Biserica lui Hristos? O cladire cu arhitectura specifica? Se defineste biserica prin confesiune? Oare o defineste pastorul?

Traim intr-o tara cu multe biserici. Daca nu-i place cuiva vreo biserica, poate gasi cu usurinta alta mai „buna”. Mesajul multor biserici este: „Calea noastra e cea dreapta. Veniti cu noi.” Insa cum putem sti care este adevarata Biserica a lui Hristos?

Biserca lui Hristos reprezinta totalitatea credinciosilor pe care El i-a chemat din lume si care traiesc sub stapanirea si autoritatea Lui. Aceasta presupune doua aspecte. Biserica se compune din credinciosi – cei care s-au nascut din nou si traiesc in acord cu voia lui Dumnezeu. De asemenea, Biserica se afla sub indrumarea si autoritatea lui Isus Hristos. Adevarata Biserica nu inseamna ierarhie organizationala, ci este un organism – un trup viu. Hristos Insusi este capul, iar copiii Lui sunt parti ale acestui trup.

Biserica inseamna oameni – indivizi cu personalitati diferite. Pentru a cunoaste o biserica, trebuie sa incepem sa-i cunoastem pe membrii ei. Sunt ei nascuti din nou? Incearca sa traiasca vieti sfinte? Care le sunt prioritatile, e Dumnezeu pe primul loc in viata lor? Va trebui sa stim mai multe despre ei decat ceea ce se poate observa cu ocazia serviciilor de biserica. Pun in aplicare in timpul saptamanii ceea ce ii invata Biblia?

Sunt cateva lucruri care ne pot confirma daca o anumita biserica este sau nu Biserica lui Isus Hristos.

1. Manifesta aceasta biserica interes spiritual fata de membrii ei sau este mai degraba o organizatie sociala? Adevarata biserica va implini nevoile sociale, ocupandu-se mai intai de cele spirituale – ea ii indeamna pe toti oamenii sa-L urmeze pe Hristosul cel viu.

2. Traiesc membrii ei in ascultare reala de Hristos? „Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele.” (Ioan 14:15). Ne dovedim dragostea fata de Hristosul cel viu daca ascultam de „Cuvantul cel viu”.

3. Transmite credinta generatiei urmatoare? O biserica nedisciplinata tolereaza pacatul si va pierde cu siguranta si credinta.

Sa nu permitem neintelegerilor care distrug unele biserici sa ne afecteze. Fiecare copil al lui Dumnezeu nascut din nou trebuie sa faca parte dintr-o biserica locala. Suntem neimpliniti fara unire cu Biserica lui Hristos (1 Corinteni 12). Trupul spiritual al lui Isus Hristos este reprezentat de totalitatea sfintilor care se aduna in diverse locuri de pe glob. In acest trup, vei descoperi o forma de organizare nou-testamentala, responsabilitate reciproca, disciplina si loialitate fata de adevarul absolut al Cuvantului lui Dumnezeu. Cauta o biserica credincioasa, identifica-te cu ea si creste in relatia ta cu Hristos si cu copiii Lui.

„Ci, credinciosi adevarului, in dragoste, sa crestem in toate privintele, ca sa ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul, bine inchegat si strans legat, prin ceea ce da fiecare incheietura, isi primeste cresterea, potrivit cu lucrarea fiecarei parti in masura ei, si se zideste in dragoste.” (Efeseni 4:15-16)

de Kennet Witmer

Sâmbătă, 27 Iunie 09 at 18:46 2 comentarii


Verset biblic

"Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra." (Matei 6:33)

Y!Messenger ID

regenerarea@yahoo.com

Ultimele articole

Statistici

  • 29,867 afisari