Posts tagged ‘Iisus Hristos’

Al doilea şi al treilea exod (ce să mănânci ca să trăieşti veşnic)

Introducerea sărbătorii pascale în viaţa religioasă a evreilor nu a fost intenţionată doar ca un anunţ şi o ocazie viitoare de rememorare a eliberării din Egipt, ci ea prefigura marea eliberare din robia păcatului, posibilă doar prin sacrificiul Fiului lui Dumnezeu.

Foto: cherylkicksass.blogspot.com    Eliberarea evreilor din robia egipteană s-a făcut printr-o intervenţie supranaturală, Dumnezeu constrângându-i pe egipteni, prin calamităţile trimise asupra ţării lor, să le dea drumul sclavilor evrei să plece. Printr-o declaraţie de război („şi îi voi judeca pe toţi zeii Egiptului. Eu sunt Domnul” – Exodul 12:12), Dumnezeu anunţase că, pe lângă orice semnificaţie punitivă, cele zece plăgi vor fi un instrument revelator, prin care El li Se va descoperi atât egiptenilor, cât şi evreilor într-o manieră necunoscută până atunci. Însă o componentă şi mai importantă a tabloului exodului a fost sacrificiul.

Instituirea Paştelui

Chiar în pragul eliberării lor, israeliţii au fost învăţaţi că trebuie să sacrifice un animal şi să-l mânânce într-o singură noapte, conform anumitor reglementări. Regulile mesei pascale poruncite de Dumnezeu cuprind două aspecte al căror simbolism trebuie remarcat. În primul rând, animalul destinat sacrificiului, care era fript şi mâncat împreună cu familia până în dimineaţa următoare, îl reprezenta pe Iisus Christos, iar această identificare o face chiar apostolul Pavel când scrie: „Christos, Mielul nostru de Paşte, a fost jertfit” (1 Corinteni 5:7). În al doilea rând, masa pascală mai cuprindea azimi şi ierburi amare, azimile simbolizând puritatea spirituală a celor care se împărtăşeau, iar ierburile amare reprezentând robia din care urmau să fie eliberaţi. Israeliţii erau prinşi într-un proces didactic prin care Dumnezeu îi pregătea nu doar pentru ieşirea din Egipt, ci şi pentru suprema Sa revelaţie în Iisus Christos.

Porunca lui Dumnezeu, care instituia practic Paştele, a sunat astfel: „Spune întregii adunări a lui Israel ca, în ziua a zecea a acestei luni, să ia un miel pentru fiecare familie, un miel pentru fiecare casă. (…) Mielul vostru să aibă un an şi să nu aibă meteahnă. Puteţi lua un miel sau un ied. Să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii, apoi întreaga adunare să-l înjunghie între cele două seri. Să ia din sângele lui şi să ungă cei doi uşori şi pragul de sus al caselor în care vor mânca. (…) Când îl veţi mânca să aveţi mijlocul încins, sandalele în picioare şi toiagul în mână. Să-l mâncaţi în grabă căci este mielul de Paşte al Domnului. Pentru că în noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lua viaţa tuturor întâilor născuţi din ţara Egiptului, atât ai oamenilor, cât şi ai animalelor şi îi voi judeca pe toţi zeii Egiptului. Eu sunt Domnul. Sângele de pe casele în care locuiţi va fi un semn pentru voi: când voi vedea sângele, vă voi ocoli şi urgia nu vă va distruge atunci când voi lovi ţara Egiptului” (Exodul 12:3-13).

Fiecare familie trebuia să-şi asume responsabilitatea pentru ceremonia sacrificiului pascal. Nerespectarea poruncii lui Dumnezeu în cele mai mici detalii atrăgea după sine moartea întâiului născut din familia respectivă (plaga a zecea, care urma să se abată asupra Egiptului). În momentul acesta, apartenenţa etnică era insuficientă. Era necesară acceptarea prin credinţă a realităţii şi iminenţei plăgii a zecea, dar şi eventualele neplăceri create de egipteni în urma sacrificării mielului (iedului). Sacrificarea unui miel era o crimă în ochii egiptenilor, care protejau animalul socotit un avatar al zeului Aries. De aceea, când faraonul l-a sfătuit pe Moise să aducă jertfele în ţară, profetul a argumentat că aceasta ar însemna o violare a legilor Egiptului: „Nu este bine să facem astfel, i-a răspuns Moise, pentru că jertfele pe care le aducem Domnului, Dumnezeul nostru, sunt privite drept urâciuni de către egipteni. Dacă aducem înaintea egiptenilor jertfe care pentru ei sunt o urâciune, nu ne vor omorî ei cu pietre?” (Exodul 8:26).

Eliberare cu sânge pe uşi

Sacrificarea mielului nu era însă suficientă pentru îndepărtarea pericolului. Fiecare familie trebuia să ungă cu sângele mielului stâlpii şi pragul de sus al uşii. În momentul exodului, israeliţii nu mai erau un popor de nomazi, ci locuiau în case (Exod 12:22), un mod de viaţă adoptat de la egipteni (Exod 12:22). În urma săpăturilor efectuate în regiunea Deltei Nilului (adică acolo unde au locuit sclavii evrei), arheologii au descoperit multe case construite din cărămizi, care aveau gravate pe stâlpii şi pe pragul de sus al uşii numele locatarilor. Se pare că acestea datează din perioada exodului.[1] Probabil că pe lângă facilitarea identificării locatarilor în caz de calamitate, există şi o altă explicaţie pentru obiceiul evreilor din Egipt de a-şi grava numele pe stâlpii uşii – influenţa practicii egiptene. În gândirea egipteană, numele era parte constituentă a persoanei. Acesta este motivul pentru care, ca un gest al înveşnicirii, faraonii şi alţi oficiali îşi gravau numele pe monumente, temple şi alte clădiri importante din Egipt. Nu este de mirare că Moise, care a fost instruit în teologia şi gândirea egipteană, când scrie cartea Exodul, nu menţionează numele faraonului, ci numai pe cel al moaşelor care au fost loiale lui Dumnezeu (Exodul 1:15), şi aminteşte faptul că ‘Dumnezeu le-a făcut case’ (Exodul 1:21), adică le-a ridicat familii. Prin menţiunea aceasta Moise comunică faptul că nu faraonul va trăi veşnic, ci femeile care au fost loiale lui Dumnezeu.[2]

Când le-a poruncit evreilor să ungă cu sânge stâlpii şi pragul casei, Dumnezeu le-a poruncit, de fapt, să îşi acopere numele cu sângele mielului. Astfel, gestul acesta făcea parte din intenţia mai largă a lui Dumnezeu de a-i învăţa principiile mântuirii: numele lor gravate în piatră nu le puteau asigura nemurirea; doar sângele Mielului divin putea face acest lucru. Semnificativ este că, după exod, porunca de a unge stâlpii şi pragul de sus al uşii şi-a încetat valabilitatea, dovezi ale continuării practicii fiind inexistente.[3] După exod, evreii au avut Tabernaculul şi, mai târziu, Templul, unde numele lor erau acoperite simbolic cu sângele jertfelor pentru păcat, ceea ce făcea nenecesară prezenţa simbolului şi pe stâlpii uşilor. În schimb, Noul Testament atrage atenţia că este vital ca numele oamenilor să fie scrise în lista celor mântuiţi: „bucuraţi-vă de faptul că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Luca 10:20); „oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în lacul de foc” (Apocalipsa 20:15), Cartea Vieţii fiind numită şi „Cartea Vieţii Mielului” (Apocalipsa 21:27)

Sursa: semneletimpului.ro

Anunțuri

Vineri, 22 Aprilie 11 at 00:12 1 comentariu

Craciunul – sarbatoare pagana

Craciunul este denumirea sarbatorii Nasterii Domnului Iisus Hristos, celebrata in calendarul crestin pe data de 25 decembrie. Craciunul in forma sa actuala a trecut prin multe transformari si are o istorie complicata. A fost stabilit pentru a stopa toate sarbatorile pagane , din timpul romanilor, dedicate zeilor si solstitiului de iarna.

Craciunul se serbeaza de mai bine de 4000 de ani, cu multe secole in inaintea nasterii lui Isus Cristos. Cele 12 zile ale Craciunului, aprinderea luminarilor, oferirea cadourilor, paradele, colindatorii din casa in casa, mesele de sarbatoare si procesiunile religioase au „radacinile” departe in timp, de la mesopotamieni.
Multe din aceste traditii au inceput cu celebrarea mesopotamiana a Anului Nou. Mesopotamienii credeau in existenta mai multor zei si a celui care-i conducea – Marduk. In fiecare an, la sosirea iernii se credea ca Marduk purta razboi cu fortele raului, si avea nevoie de sustinatori – mesopotamienii serbind astfel Zagmuk, pentru ultimele 12 zile ale anului. Regele mesopotamian trebuia sa jure credinta zeului Marduk si sa moara pina la sfirsitul anului, alaturindu-se astfel zeului si oferindu-i ajutor ca sa cistige razboiul. In haine regesti era insa imbracat un criminal de rind si sacrificat in locul regelui.
Persienii si babilonienii aveau o sarbatoare asemanatoare, numita Sacaea, aceasta incluzind si o parte in care rolurile erau inversate: sclavii deveneau stapini, iar acestia sclavi.
Primii europeni credeau in spirite, vrajitoare, stafii si spiridusi. Cind se apropia Solstitiul de iarna, cu nopti lungi si zile scurte, oamenii se temeau ca Soarele nu se va mai intoarce si tineau serbari si ritualuri inchinate acestuia, implorindu-l sa revina.
In Scandinavia, pe timpul iernii, Soarele disparea pentru multe zile. Dupa 35 de zile cercetasi erau trimisi in munti sa vada cind va apare acesta, iar la aflarea vestilor bune se sarbatoarea Yuletide, cu ruguri uriase aprinse si uneori cu crengile copacilor impodobite cu mere, care sa reaminteasca de revenirea primaverii si a verii.
Grecii antici aveau o sarbatoare similara cu Zagmuk/Sacaea inchinata zeului Kronos care purta razboi cu Zeus si Titanii lui.
Romanii isi sarbatoreau pe zeul Saturn, sarbatoarea se numea Saturnalia si tinea de la mijlocul lunii Decembrie pina pe 1 Ianuarie. Sarbatoarea includea carnavaluri pe strazi, mese festive, vizite la prieteni si schimburi de cadouri aducatoare de noroc. Romanii isi impodobeau casele cu ghirlande din laur si brad in care aprindeau lumanari, iar stapanii si sclavii isi inversau rolurile. Saturnalia romanilor era o sarbatoare a bucuriei, dar crestinii au considerat-o paganism pentru ca onora un zeu pagin. Primii crestini au vrut ca nasterea Pruncului Iisus sa fie o sarbatoarea religioasa solemna, nu una plina de excese, pagana, precum Saturnalia. Pe masura ce crestinismul cistiga teritoriu, biserica era alarmata de faptul ca cei convertiti continuau sa serbeze Saturnalia. Desi initial a incercat sa interzica aceasta sarbatoare pagana, biserica a decis ca aceasta sa fie schimbata si inchinata nasterii Pruncului Sfant, fiul lui Dumnezeu.
Unele surse sustin ca sarbatoarea Craciunului a aparut ca o competitie a sarbatorii pagane Saturnalia in luna Decembrie. Ziua de 25 Decembrie nu era sfanta doar pentru romani, dar si pentru persieni, a caror religie – mithraism era la competitie cu crestinismul. Pina la urma insa, biserica crestina a reusit sa preia entuziasmul, luminile si cadourile de la Saturnalia pentru sarbatoarea Craciunului.

Sursa: 1 si 2

Marți, 28 Decembrie 10 at 22:52 2 comentarii

Pedeapsa care ne da pacea

Cel care pacatuieste are nevoie sau de pedeapsa, sau de iertare. Altfel nu mai are pace.

Daca undeva are loc o crima, unul dintre primele lucruri pe care le fac politistii este sa supravegheze foarte bine zona respectiva in saptamanile care urmeaza. De ce? Pentru ca se asteapta ca la scurt timp sa apara cineva care se intereseaza „ca din intamplare” de crima si de victima. Cineva care intreaba vecinii de pe strada, cineva care intra in vorba cu cei care au fost apropiati victimei, cineva care aparent nu are nici o legatura cu crima respectiva. Dar, de fapt, acel cineva este chiar criminalul.

Care este principiul psihologic dupa care se ghideaza politistii? Atunci cand un om omoara pe alt om, cel care a ucis isi pierde pacea. Constiinta incepe sa-l macine si incearca sa-si recapete cumva pacea.

Generalizand acest principiu psihologic, atunci cand pacatuiesc imi pierd pacea. Indiferent ca este vorba de furt, minciuna, curvie, mandrie, betie, ganduri sau priviri murdare. Indiferent ca ma delectez cu imagini asupra carora n-ar trebui sa-mi opresc ochii (si spunea Iosif Ton „Strada este plina de carne goala”). Indiferent daca eu vreau sa recunosc sau nu ca vine iarna, iarna tot vine. Indiferent daca eu ma vad „curat” in ochii mei, Dumnezeu judeca gandurile ascunse ale inimii mele si faptele pornite de acolo.

Daca simt ca merit o pedeapsa, si nu primesc acea pedeapsa, nu mai am pace. In 1989 am lipsit intentionat de la serviciu, iar cel care raspundea de mine mi-a spus: „Eu nu te pedepsesc, dar imi iau mana de pe tine si nu ma mai intereseaza ce faci.” In momentul acela n-am mai avut pace si mi-as fi dorit tare mult sa fi fost pedepsit.

Pentru absolut orice pacat, am nevoie sa fac pace cu Dumnezeu, prin Domnul Iisus Hristos, Cel prin ranile caruia suntem tamaduiti si asupra Caruia a cazut „PEDEAPSA CARE NE DA PACEA”. Este adevarat ca sunt oameni care se bucura sa nu fie pedepsiti si care totusi nu-si pierd pacea. Care „se sterg la gura si apoi zic: ‘N-am facut nimic rau’ „. Dar autoamagirea asta este doar pe termen scurt, deoarece pe termen lung duce la prabusire interioara. Cel care pacatuieste are nevoie sau de pedeapsa, sau de iertare. Altfel nu mai are pace.

Situatia lui Pilat si a lui Petru este oarecum asemanatoare. Pilat, guvernatorul roman, avea puterea, autoritatea si functia sa faca dreptate in cel mai celebru proces, al Celui mai celebru inculpat. Dar totusi… „din dragoste pentru lumea aceasta” il condamna la moarte pe nedrept, pe Cel care murea tot „din dragoste pentru lumea aceasta”, doar ca dintr-o altfel de dragoste. Petru il tradeaza pe Domnul lui, din frica fata de lumea aceasta. Pilat isi spala mainile, in cautarea pacii pierdute, dar Petru plange cu amar si se caieste. Petru primeste iertare. Pilat, in schimb, ramane cu „surogatul” sau cu „praful in ochii lumii”. Traditia spune ca Pilat s-a spanzurat. Nu si-a mai regasit niciodata pacea. Pentru ca nu si-a recunoscut vinovatia, n-a primit iertarea. Pedeapsa si-a administrat-o singur.

Dumnezeu vrea sa comunice cu TINE, PERSONAL. Iisus Hristos este numit „Cuvantul”, sau „vorbirea lui Dumnezeu” catre tine, personal. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a purtat pacatele multora si s-a rugat pentru cei vinovati. El vrea sa-ti dea PACEA Sa, care intrece orice pricepere.

PEDEAPSA, CARE ITI POATE DA PACEA, A CAZUT PESTE EL.

S-acum, Iisus Cel condamnat,
Azi, El te intreaba: DA sau NU ?
Esti tu sau nu esti vinovat?
Eu am spus: DA !
Si s-am fost iertat.
Eu am spus: DA !
Dar tu? Dar tu?

Accepta-L ca conducator al vietii tale, crede in El si vei fi mantuit!

Ioan Ciobota
Radio Vocea Evangheliei – Timisoara

Marți, 19 Ianuarie 10 at 00:36 3 comentarii

Pe cine sarbatoresti: pe Hristos Domnul sau pe Mos Craciun?

Nimeni nu poate sluji la doi stapani” (Matei 6:24); Pe care din amandoi voiti…?” (Matei 27:21) – Unul e de obarsie dumnezeiasca, celalalt de factura diavoleasca, pe care din amandoi alegi?

– Cui ii aduci tu inchinaciunea si multumirea? La cine tii, de cine te bucuri tu?
– Despre cine vorbesti tu cu copiii tai: de Domnul Iisus Hristos sau de Mos Craciun?
– Pentru cine cheltuiesti banii tai la aceasta sarbatorire?
– Nu-i asa ca nu vrei sa te desparti de Mos Craciun?

* Sunt datini frumoase, dar pacatoase… O, Doamne ai mila de noi!Dumnezeu a trimis pe Unicul Sau Fiu in lume ca sa ne mantuiasca. Hristos Domnul S-a dezbracat de gloria pe care o avea inainte de a fi lumea si S-a facut sarac, ca sa ne imbogateasca pe noi pentru eternitate (2 Corinteni 8:9). Iar noi ar trebui sa-I fim recunoscatori cu tot ce suntem si cu tot ce avem. Anul trecut la Scoala Duminicala o sora a intrebat pe copii la Praznicul Nasterii Domnului „Pe cine sarbatorim noi astazi?” si copiii au raspuns „Pe Mos Craciun”.
* Diavolul, spiritul antihristic, a nascocit un personaj fantoma, pe Mos Craciun, spre a fura slava Domnului. In toate vitrinele il vezi zugravit. Unele magazine platesc bine pe anumiti oameni, care sa-si puna barba alba, sa imbrace mantia rosie si cizme negre, sa se deghizeze ei in Mos Craciun, si multi isi pun copilasii in bratele lui, ca in bratele zeului Moloh (Levitic 18:21), si ii fotografiaza cu el. Mai nou, si unele femei isi pun barba alba!
* Nu pentru Domnul Iisus, ci pentru Mos Craciun se taie milioane de brazi, se confectioneaza milioane de obiecte atractive, sclipitoare, ca sa satisfaca pofta ochilor (1 Ioan 2:16) si se cheltuiesc sume mari pentru sarbatoare lui Mos Craciun. Iar bradul ornamentat frumos devine centrul bucuriei, nu Hristos. In cursa aceasta de inchinare lui Mos Craciun sunt prinsi o mare parte de credinciosi; fara sa-si dea seama. Unii au ajuns sa-l vare si in biserica si copiii sa cante „O, brad frumos” sau „Mos Craciun cu plete dalbe”.
* Unii nu vad nici un pacat in toata aceasta slavire adusa lui Mos Craciun. El a fost varat pe nesimtite intre credinciosi. E satana in inger de lumina. Si daca ar fi sa fie exclusi cei ce cinstesc pe Mos Craciun, in unele biserici ar trebui sa fie exclusi aproape toti membrii. Vinovati suntem noi, cei care propovaduim Cuvantul. La inceputul credintei noastre nu a fost asa. O, Doamne iarta-ne! Oare cand ne vom trezi? Apostolul Pavel a intrebat „Ce intelegere poate fi intre Hristos si Belial?” (2 Corinteni 6:15). Dumnezeu a spus clar „Eu sunt Domnul… si slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor” (Isaia 42:8). Nu poti sa slavesti nascocirea diavoleasca si sa-L slavesti pe Cel Preasfant, care s-a smerit in iesle si a murit pe cruce. Nu se poate sa canti pe Mos Craciun si sa canti pe Domnul Iisus Hristos, Mantuitorul. Nu se poate o asa inchinare! Numai samaritenii au incercat sa slujeasca si idolilor si Domnului (2 Imparati 17:33). La acest praznic se potriveste intrebarea lui Pilat „Pe care din amandoi il preferati?”. Nu puteti iubi pe amandoi, numai unul! Ori pe Preaiubitul Tatalui, ori pe Craciun!
* O, cate suflete ar putea fi mantuite, daca banii planuiti pentru Mos Craciun ar fi jertfiti Domnului! Societatile misionare ar putea ajuta, nu 100 de misionari in Romania, ci 200-300. Faceti socoteala: un brad costa intre 20-50$, apoi toate ornamentele, tot costul iluminatiei pus la case de care Hristos nu are nevoie si nu cred ca L-ar face sa se intreaca cu cei din lume, si toate celelalte daruri cu care parintii minti copiii ca le-a adus Mos Craciun. Daca ne-am da seama si am pune hotar acestei pacatosenii, ce mare har si rasplata vesnica am avea noi si ce mare bucurie ar putea avea multe suflete primind mantuirea, darul vietii vesnice in Hristos Domnul nostru.
* Gandeste-te ce ti-a facut Mos Craciun si ce ti-a facut Hristos Domnul. El a spus satanei „Domnului Dumnezeului sa te inchini si numai Lui sa-I slujesti”.
* E vremea sa nu aprindem becuri pentru Mos Craciun, ca sa fim in rand cu lumea, ci sa ne lasam noi luminati de Duhul Sfant si sa ne inchinam numai Domnului!

Petru Popovici

Joi, 17 Decembrie 09 at 14:25 4 comentarii

Pentru fiecare

Pentru a vedea mai bine de citit poezia apasati „Fullscreen„.

View this document on Scribd

Poezie crestina de Sebastian Clej

Marți, 15 Decembrie 09 at 01:15 Lasă un comentariu


Verset biblic

"Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra." (Matei 6:33)

Y!Messenger ID

regenerarea@yahoo.com

Ultimele articole

Statistici

  • 30,357 afisari